În ultima săptămână a campaniei electorale pentru alegerile locale generale și cele parlamentare noi a crescut numărul posturilor de televiziune care au manifestat atitudini părtinitoare clare față de unii candidați la alegeri. Sunt concluzii ale celui de-al patrulea raport de monitorizare a comportamentului mass-media în campania electorală, lansat de către Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte.
Într-o conferință de presă la IPN, Nadine Gogu, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, a spus că, în perioada 11-19 octombrie, șase din zece posturi de televiziune monitorizate au dat dovadă de tendențiozitate în ultima săptămână de campanie.
La majoritatea acestor posturi TV știrile au fost bazate pe o singură sursă. Materialele au fost strict de campanie, informația de context a lipsit. Din perspectiva asigurării egalității de gen, au prevalat în calitate de surse bărbații. Totuși, spre deosebire de alte rapoarte de monitorizare, la unele TV-uri au fost citate mai multe femei în calitate de surse.
Prime TV și Publika TV au reflectat neutru activitatea majorității concurenților electorali, cu excepția candidatului Blocului ACUM, Andrei Năstase, care la aceste televiziuni a fost protagonistul celor mai multe știri cu conotație negativă.
NTV Moldova și Accent TV au promovat deschis candidații PSRM, în special pe Ion Ceban, prin spațiul mare de emisie alocat și contextul pozitiv al aparițiilor. Situația a fost gravă sub acest aspect la Accent TV.
Directorul CJI a spus că RTR Moldova a alocat mult spațiu reflectării candidatului PSRM, Ion Ceban, care a fost favorizat clar atât prin frecvența cât și prin contextul pozitiv al aparițiilor. Pe de altă parte, contracandidații acestuia au fost reflectați sumar sau ignorați. Televiziunea Centrală, spune Nadine Gogu, a continuat să facă partizanat politic deschis candidaților Partidului Politic Şor, defavorizându-l în același timp pe socialistul Ion Ceban.
Nadine Gogu susține că doar Moldova 1, Jurnal TV, ProTV și TV8 au reflectat campania electorală corect și echidistant, respectând standardele profesionale și deontologice. Totodată, au reflectat neutru activitățile majorității concurenților electorali, asigurând un pluralism relativ al opiniilor, fără a favoriza sau defavoriza evident vreun concurent electoral.
„Primul raport prezentat aducea vești bune, arăta că majoritatea radiodifuzorilor sunt neutri și imparțiali, dar cu cât s-a intensificat lupta electorală a fost posibilă remarcarea unor tendințe de prezentare a informației de o manieră părtinitoare”, a spus Polina Panainte, secretara Coaliției Civice Alegeri Libere și Corecte.
Raportul a fost realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu suportul Fundației Est-Europene, cu resursele acordate de Suedia și suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională și al Agenției Marii Britanii pentru Dezvoltare (UKAID).