logo

Numărul întreprinderilor producătoare este în creştere, potrivit datelor oficiale


https://www.ipn.md/index.php/ro/numarul-intreprinderilor-producatoare-este-in-crestere-potrivit-datelor-oficiale-7966_959205.html

Ponderea întreprinderilor comerciale din micul business a scăzut de la 70% la 44%, ceea ce denotă creşterea numărului întreprinderilor producătoare, a declarat şeful Direcţiei dezvoltarea businessului mic şi mijlociu al Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC), Iulia Iabanji, în cadrul unei mese rotunde organizate cu ocazia desfăşurării Expoziţiei-for „Micul Business -2006”, citată de Info-Prim Neo. „Un alt aspect pozitiv al businessului mic şi mijlociu este faptul că anual în Moldova apar peste 2000 întreprinderi mici, dar acestea au nevoie de susţinere din partea statului”, susţine sursa citată. Potrivit Iuliei Iabanji, întreprinderile mici şi mijlocii (ÎMM) se confruntă cu un şir de probleme, inclusiv ratele înalte ale dobânzilor la credite, accesul limitat la creditele pe termen lung, procedura complicată de obţinere a acestora, solicitarea garanţiilor excesive, precum şi lipsa de gajuri. În context, reprezentantul MEC a spus că Guvernul va întreprinde mai multe acţiuni, care vin să faciliteze accesul ÎMM la finanţare, prin crearea birourilor de credite, încurajarea apariţiei unor noi produse de servicii financiare, dezvoltarea sistemului de garanţii, precum şi continuarea reformei regulatorii. În anul curent, statul a alocat 1 mln de lei pentru garantarea creditelor agenţilor economici. Micul business deţine 30% din cifra de afaceri pe ţară. În realitate, spune Iulia Iabaji, aceasta este mult mai mare. Decalajul se explică prin aplicarea unor criterii inadecvate de apreciere. “Dacă venitul întreprinderii depăşeşte suma de 10 mln de lei, chiar dacă aceasta are un număr de angajaţi, care conform legislaţiei este clasificată drept întreprindere mică, ea este trecută la categoria întreprinderilor mari”. Iulia Iabanji a dat asigurări că situaţia, în acest sens, se va schimba în curând, odată cu adoptarea şi modificarea mai multor acte legislative şi normative. În totalul ÎMM, întreprinderile comerciale constituie 44%, cele care activează în domeniul industriei prelucrătoare - 13%, tranzacţiile imobiliare deţin cota de 12%, transportul şi comunicaţiile -7%, construcţiile – 6%, agricultura - 5% şi alte activităţi – 13%. Dintre acestea 66% sunt amplasate în mun. Chişinău, 4% - în Bălţi, 3% - în UTA Găgăuzia, restul activează în alte raioane ale republicii. Sectorul micului business în Moldova întruneşte 29 400 întreprinderi, ceea ce constituie circa 92% din totalulu întreprinderilor din ţară.