logo

Nu numai elementul geopolitic. De ce PSRM a luat 83 la sută în Găgăuzia? OP-ED


https://www.ipn.md/index.php/ro/nu-numai-elementul-geopolitic-de-ce-psrm-a-luat-83-la-suta-in-gagauzia-op-ed-7978_1047680.html

 

 
Dacă partidele de dreapta nu au ce le spune locuitorilor autonomiei, dacă lor le este teamă de „specificul” alegătorului găgăuz, aceasta este o problemă a partidelor în cauză...


 

Veaceslav Craciun
 

Pe 24 februarie, la câteva ore după închiderea sectoarelor de votare, în piețele principale din Comrat și Ceadâr-Lunga s-au tras salve de artificii. Anume în acest mod socialiștii locali și adepții lor au hotărât să-și serbeze victoria în alegerile parlamentare. De ce nu: pe fundalul unor rezultate modeste la scară națională, în Găgăuzia le-a reușit să ia nu numai ambele circumscripții nominale, dar și mai mult de 83 la sută din voturile date partidelor.

Dacă facem o retrospectivă a alegerilor naționale pe teritoriul autonomiei, localnicii mai tot timpul au fost previzibili și univoci în preferințele lor politice. În anii lor de glorie, comuniștii luau aici până la 80 la sută din voturi. În mediul de experți s-a creat și stereotipul de a explica totul prin caracterul „pro-rus” al electoratului găgăuz și manipulările dibace ale partidelor considerate de stânga, care-și jucau cu pricepere „cartea geopolitică”. Chiar dacă e așa, elementul geopolitic n-ar da nicicând efecte atât de puternice, dacă n-ar exista o serie de alte circumstanțe și particularități proprii Găgăuziei.
 
Autonomia financiară

Dacă ne conducem de sondaje, aproape jumătate din cetățenii Moldovei ar putea fi considerați „pro-ruși”. Pe când rezultatele alegerilor din 24 februarie arată că acest factor nu este decisiv la votare. Mult mai reliefat se evidențiază factorul administrativ, când raioanele controlate de Partidul Democrat, deveneau, în mare parte, bazinul electoral al democraților. Spre deosebire de celălalt teritoriu al Moldovei, metodele de „agitație” adoptate de partidul aflat la putere, în Găgăuzia nu au, sau aproape nu au, niciun randament. Din cauza autonomiei financiare a regiunii.

Ne-am obișnuit că, oricare ar fi, guvernul de la Chișinău condiționează mărimea transferurilor către bugetele raionale cu susținerea politică oferită de autoritățile locale. Acest instrument este puțin eficient în Găgăuzia, deoarece aproape o jumătate din bugetul regiunii e constituit din venituri proprii.

Conform Legii privind finanțele publice locale, aici rămân, în afară de diverse impozite și taxe, sută la sută din TVA, accizele și impozitul pe venit. Cu cât mai mare e sporul veniturilor obținute de conducerea autonomiei, cu atât e mai slabă dependența de șantajul politic al Chișinăului. Bunăoară, bugetul regiunii pentru anul 2019 se ridică la aproape 900 milioane de lei, dintre care doar o jumătate vin din bugetul central. Alte raioane dispun de bugete de câteva ori mai mici, iar cota transferurilor ajunge până la 80 – 90 la sută – cu toate particularitățile dialogului politic care reies din această situație.

Supărare pe politica Centrului

Indiferent de atitudinea găgăuzilor față de partenerii externi ai Moldovei, ei își formează atitudinea față de guvern doar în baza acțiunilor acestui guvern. Dacă n-ar exista controversa dintre puterea centrală și autonomie privitor la respectarea competențelor regiunii, PDM ar fi scutit de a trece pe seama dispozițiilor pro-ruse ale localnicilor totalul dezastruos din Găgăuzia,. Distribuirea necorelată a fondurilor de stat sau reforma Guvernului, care a cauzat „optimizarea” multor departamente ale autonomiei, nu le-au lăsat localnicilor altă variantă decât a merge pe retorica opoziției.

De notat, că pe parcursul recentei campanii electorale tema rusească nici pe departe n-a stat pe primul loc în agitația socialiștilor. PSRM le-a promis găgăuzilor că, dacă va ajunge să formeze un guvern, va dezvolta activ autonomia și îi va reda toate competențele pierdute. Și, precum arată experiența Partidului Comuniștilor, restanțele la promisiunile de acest gen pot determina pierderea încrederii și în cazul unui discurs pro-rus perfect.

Unitatea societății

Una din trăsăturile specifice ale comunității găgăuze, care determină votul consolidat la alegeri este unitatea și solidaritatea în subiecte de primă importanță. În autonomie lipsesc discuțiile ample privind istoria și denumirea limbii naționale, nu numai a celei de stat, dar și a propriei limbi. Locuitorii autonomiei sunt uniți și în ceea ce privește suveranitatea Republicii Moldova, statutul ei de neutralitate. Cu alte cuvinte, subiectele care produc dezbinare în societatea moldovenească, în Găgăuzia se constituie ca baza unei viziuni comune despre lume a populației. Și dacă există opinii diferite privind unele chestiuni, proporția între ele este de 99 la 1. Iată de ce, socialiștii au fost favoritul incontestabil în ultimul scrutin, față de democrați și „ACUM”

Colectivitatea găgăuză a demonstrat unitate internă și în alegerile care s-au scurs. Conform sondajelor, actualului bașkan Irina Vlah îi acordă sprijinul circa 70 la sută din populația autonomiei. De aceea etalarea ei în calitate de aliat al socialiștilor a dat o mare contribuție la succesul detașat al socialiștilor în regiune.

Prelucrarea electoratului

Cu toate argumentele deja enunțate, factorul decisiv al rezultatelor PSRM în regiune a fost lucrul activ al partidului cu electoratul găgăuz. Lăsăm la o parte sinceritatea socialiștilor și capacitatea lor de a da soluții, dar poate fi considerat indiscutabil faptul că ei cunosc, cel puțin, specificul societății locale, sunt la curent cu problemele existente și sunt în stare să formuleze mesaje care corespund așteptărilor găgăuzilor.

PSRM a făcut o campanile electorală activă în autonomie, agitatorii lor au intrat în fiecare casă, oamenii au primit la mână ziare și foi volante cu programul partidului. Democrații au întreprins și ei câteva acțiuni, iar blocul ACUM pare că a renunțat în mod aprioric la alegătorul găgăuz. Situația s-a reflectat și în componența listelor de partid: PSRM a operat cu cinci reprezentanți ai regiunii, PDM cu unul, iar formațiunea Maiei Sandu și Andrei Năstase cu niciunul. Astfel, și rezultatul a fost previzibil: PSRM – 83 la sută, DPM – 6 la sută, ACUM – mai puțin de un procent.

Apropo, Maia Sandu a luat în jur de unu la sută și în turul doi al alegerilor prezidențiale din anul 2016. Și atunci s-au dat multe tălmăciri legate „alegătorul găgăuz pro-rus”. Da, așa este. Dar nu mai puțin adevărat este și faptul că Maia Sandu nici în cadrul primului tur, nici în cadrul celui de-al doilea n-a vizitat nicio dată Găgăuzia. Dacă partidele de dreapta nu au ce le spune locuitorilor autonomiei, dacă lor le este teamă de „specificul” alegătorului găgăuz, aceasta este o problemă a partidelor în cauză. Dar dacă extinderea bazei electorale este o prioritate, problema ar urma să fie soluționată.

 
Veaceslav Craciun, Comrat

 


IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.