logo

Noul şef al Misiunii OSCE în R. Moldova este Louis O’Neill


https://www.ipn.md/index.php/ro/noul-sef-al-misiunii-osce-in-r-moldova-este-louis-7965_960438.html

Şeful Misiunii OSCE în R. Moldova, William Hill a avut o întrevedere cu preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, cu prilejul încheierii mandatului său diplomatic în RM. Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, şeful statului i-a mulţumit ambasadorului OSCE pentru activitatea desfăşurată în Moldova, pentru contribuţia substanţială la consolidarea cooperării cu structurile europene. Vladimir Voronin şi-a exprimat speranţa în continuarea unei interacţiuni eficiente cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană, în special în vederea identificării unei soluţii politice pentru reintegrarea teritorială a RM. În cursul întrevederii a fost efectuat un schimb de opinii privind situaţia din cadrul procesului de reglementare a conflictului separatist din raioanele de est şi perspectivele depăşirii problemei transnistrene. În cadrul întrevederii, William Hill l-a prezentat şefului statului pe Louis O’Neil, care va prelua conducerea Misiunii în R. Moldova. Potrivit unui comunicat de presă al Misiunii OSCE, Ambasadorul Louis F. O’Neill a absolvit Universitatea Stanford în 1990 fiind licenţiat în umanistică, specialitatea Limbile şi Literaturile Slavice, şi obţinând Masteratul în Studiile Ruse şi Est-europene de la Stanford în 1992. Facultatea de Drept a Universităţii Harvard i-a acordat titlul de Juris Doctor în 1996. A studiat în calitate de bursier prezidenţial al Programului Fulbright la Universitatea de Stat de la Moscova, unde apoi a lucrat ca jurnalist şi designer la ziarul Moscow Times. În calitatea sa de asociat de program în cadrul unui Proiect pentru Reforma Juridică în Rusia, la Institutul Universităţii Harvard pentru Dezvoltare Internaţională, a contribuit la elaborarea legilor şi regulamentelor bazate pe regulile economiei de piaţă pentru Duma de Stat a Rusiei şi Comisia Federală pentru Hârtii de Valoare. O’Neill a activat în Departamentul pentru Drepturi Corporative şi Intelectuale din cadrul companiei juridice White & Case în New-York, ulterior în calitate de Consilier General pentru Corporaţia Falconwood din New York, apoi în calitate de Asistent al Procurorului Districtului New York la Secţia pentru Investigaţii Speciale. În 2004, a devenit Membru Asociat al Casei Albe la Washington D.C. În calitate de Asistent Special al Secretarului de Stat, a fost repartizat la Biroul pentru Afaceri Ruse, în funcţii ce ţin de problematica luptei contra terorismului şi cooperării între diversele organe de drept, precum şi probleme juridice şi de apel. A administrat, de asemenea, proiecte speciale pentru Secretarul de Stat, fiind desemnat drept expert SUA în Misiunea de Documentare a Grupului OSCE Minsk. Din 2005, în cadrul Direcţiei pentru Planificarea Politicii din cadrul Departamentului de Stat SUA, a fost responsabil pentru elaborarea politicii Statelor Unite de termen lung faţă de Rusia, Ucraina, R. Moldova, Belarus şi Caucaz. Ambasadorul O’Neill a primit în 2000 Distincţia Pro Bono de la Societatea pentru Asistenţă Juridică şi Premiul Franklin al Departamentului de Stat al SUA, fiind de asemenea Membru Temporar al Consiliului pentru Relaţii Externe. Ambasadorul O’Neill vorbeşte fluent rusa, posedă spaniola şi are anumite cunoştinţe în limba română. Desemnarea sa în funcţia de şef al Misiunii OSCE în R. Moldova va intra în vigoare pe 21 iulie 2006.