Noul director interimar al „Antenei C” a interzis desfăşurarea Zilei uşilor deschise la postul de radio
https://www.ipn.md/index.php/ro/noul-director-interimar-al-antenei-c-a-interzis-desfasurarea-zilei-7965_962700.html
Prima zi de lucru al noul directorul interimar al postului municipal de radio „Antena C”, Veaceslav Sâtnic, a fost marcată de scandal şi de ceea ce jurnaliştii acestui post au numit îngrădirea accesului la informaţie. Sâtnic a interzis desfăşurarea, la 16 şi 17 decembrie curent, a zilelor „uşilor deschise” la această instituţie. Mai multe persoane care au încercat sâmbătă, 16 decembrie, să viziteze postul de radio au fost oprite de poliţişti, care au interzis accesul în sediul postului.
Solicitat de Info-Prim Neo, Sâtnic a declarat că a amânat acest eveniment pentru altă dată, deoarece sâmbătă la „Antena C” urma să vină ex-directorul Vasile State pentru a face actul de predare a bunurilor. În acelaşi timp, Sâtnic a declarat că a luat această decizie deoarece nu a fost anunţat de colectiv despre această iniţiativă. „Normal ar fi fost să fiu anunţat şi atunci nu cred că ar fi existat vreo problemă”, a spus el. Fiind întrebat de câteva ori dacă a consultat colectivul înainte de a lua asemenea decizie, Sâtnic a evitat să dea un răspuns direct, menţionând că nu consideră un moment oportun pentru „zilele deschise”.
Vicedirectorul postului „Antena C”, Ecaterina Stratan, a declarat că decizia lui Sâtnic încă o dată dovedeşte că noua administraţie nu doreşte ca fiecare cetăţean să aibă dreptul la exprimare. Totodată, a menţionat ea, prin această decizie se încalcă drepturile angajaţilor, deoarece vineri a avut loc şedinţa colectivului care a decis organizarea, în zilele de 16 şi 17 decembrie, a Zilei uşilor deschise, unde cetăţenii, ascultătorii vor avea posibilitate să vină la sediul „Antenei C”, să discute cu jurnaliştii, să spună ce gândesc despre reorganizarea audiovizualului municipal, cum văd modul de desfăşurare a acestui proces, să-şi exprime opinia la microfon etc. Colectivul că nu se va da bătut şi va lupta pentru dreptul la libera exprimare şi pluralismul de opinie, a declarat Ecaterina Stratatn.
În holul de la intrarea în sediul postului „Antena C” stau mai mulţi poliţişti, care îngrădesc accesul în interiorul instituţiei. Mai mulţi radioascultători au fost împiedicaţi să intre de poliţiştii care susţin că au primit ordin de la Sâtnic să nu permită decât accesul angajaţilor. În faţa sediului, precum şi vizavi de acesta, stau mai mulţi poliţişti şi persoane neidentificate, îmbrăcate în civil.
Veaceslav Sâtnic a fost numit în funcţia de director interimar al postului de radio „Antena C” vineri, 15 decembrie, de către primarul interimar Vasile Ursu, în aceeaşi zi în care a fost semnată decizia de demitere a lui Vasile State. Sâtnic a activat până în prezent în calitate de şef al Departamentului Actualităţi de la Radio Moldova, funcţie în care a fost numit de actualul preşedinte al Companiei „Teleradio Moldova” Ilie Teleşcu, reorganizării legate de transformarea acesteia în instituţie publică şi protestele masive ale jurnaliştilor de la TRM din vara anului 2004, care au acuzat conducerea companiei de epurarea cadrelor incomode şi promovarea jurnaliştilor obedienţi actualei puteri.