logo

Nouă decedați din cauza COVID-19, printre care și doi lucrători medicali


https://www.ipn.md/index.php/ro/noua-decedati-din-cauza-covid-19-printre-care-si-7967_1074331.html

Nouă persoane au pierdut lupta cu COVID-19 pe parcursul zilei de astăzi, printre care doi lucrători medicali. Este vorba despre Vasile Sârbu șef al Serviciului endoscopie și ultrasonografie din cadrul Spitalului Clinic Bălți, în vârstă de 65 ani și asistenta medicală Victoria Maciuga de 45 ani, care activa în secția Pneumologie a Institutului Mamei și Copilului. Bilanțul deceselor ajunge la 473, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, alte 247 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 21 de lucrători medicali. Toate cazurile sunt cu transmitere locală.

În total s-au efectuat 1052 de teste, dintre care primar – 846 și repetat – 206.

La spital în stare gravă se află 440 de pacienți, 31 fiind supuși ventilării mecanice.

Până acum în Republica Moldova s-au înregistrat 14 200 de îmbolnăviri de COVID-19, 5 831 de cazuri sunt active.