logo

Noțiunea de malpraxis trebuie prevăzută în lege, expert


https://www.ipn.md/index.php/ro/notiunea-de-malpraxis-trebuie-prevazuta-in-lege-expert-7967_1044890.html

Noțiunea de malpraxis, dar și modul de constatare, raportare și comunicare a unui posibil caz de malpraxis trebuie prevăzute în legislația națională. La fel, este necesară instituirea Colegiului medicilor, care să reprezinte o instituție profesională, apolitică, fără scop lucrativ, cu responsabilități delegate de autorități. Sunt recomandări ale expertului independent Ina Soțchi, făcute la ședința Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, care a audiat Raportul preliminar ex-post privind implementarea Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic, transmite IPN.

Experta a menționat că în lege nu este definită nici noțiunea de medic, nici cea de lucrător medical. În opinia sa, este nevoie de un nou act legislativ, care să înglobeze toate prevederile din domeniul sănătății. Adică, să fie elaborat un Cod al sănătății. Acesta urmează să reglementeze activitatea medicului, personalului medical cu grad mediu de calificare, farmaciștilor, stomatologilor și lucrătorilor auxiliari din sistemul de sănătate. Totodată, va prevedea formele organizatorice ale instituțiilor medico-sanitare și rolul autorităților implementatoare, să cuprindă pe domenii separate drepturile și obligațiile medicului, pacientului și ale instituțiilor medico-sanitare.

Ina Soțchi spune că o altă noțiune care nu se regăsește în legislație este cea de malpraxis. În lipsa unui cadru legal cu privire la malpraxis, judecătorii se ghidează de noțiunile generale din lege. Iar unii lucrători medicali cred că, dacă această noțiune nu este reglementată clar, nu va surveni nici răspunderea pentru astfel de fapte. În opinia expertei, prin instituirea acestei noțiuni vor fi clarificate aspectele răspunderii.

Cât ține de instituirea Colegiului medicilor, Ina Soțchi spune că acesta va fi organul reprezentativ și colegial, la care medicii să adere pe principii obligatorii. Acesta urmează să elaboreze o evidență a cadrelor medicale în Moldova, să cunoască unde se atestă lipsă de specialiști, iar ca urmare să fie propuse măsuri pentru a soluționa problemele existente. În cadrul organului respectiv va fi creat și un departament juridic, care va interveni în situații de malpraxis, constituind o comisie independentă. Astfel, vor fi convocați specialiști independenți, care nu au legătură cu medicul sau instituția vizată într-un caz de malpraxis.

Potrivit datelor din raportul prezentat, la 1 ianuarie 2018, în instituțiile din țară activau puțin peste 10 mii de medici și 20 de mii de lucrători medicali. Cea mai problematică situație, legată de lipsa lucrătorilor medicali se înregistrează în mediul rural. În opinia expertei, situația poate fi schimbată dacă ar fi aprobat un cadrul legal care ar aduce siguranță medicilor.