logo

Nicu Popescu la București: Ne dorim proiecte moldo-române de infrastructură


https://www.ipn.md/index.php/ro/nicu-popescu-la-bucuresti-ne-dorim-proiecte-moldo-romane-7965_1085018.html

„Ne dorim proiecte de infrastructură de care să beneficieze cetățenii Republicii Moldova și ai României. În primul rând, infrastructură feroviară, rutieră, inclusiv construcția podurilor între cele două maluri ale râului Prut”, a declarat, la București, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, în cadrul unei întrevederi cu omologul său Bogdan Aurescu, ministru al afacerilor externe al României, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, șefii celor două diplomații au abordat subiecte ce vizează dinamizarea inițiativelor privind interconectările energetice și accelerarea procesului de liberalizare a prețurilor pentru convorbirile în roaming între cele două țări.

Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat încă o dată deschiderea părții române de a sprijini avansarea proiectelor bilaterale, care să producă impact pozitiv în Republica Moldova, venind astfel în sprijinul agendei de reforme și relansare economică promovate de către autoritățile de la Chișinău.