Nicolae Timofti trebuie să fie un arbitru pentru liderii partidelor de guvernare, opinie
https://www.ipn.md/index.php/ro/nicolae-timofti-trebuie-sa-fie-un-arbitru-pentru-liderii-partidelor-de-guvernare-7978_1003696.html
Preşedinţia trebuie să fie un arbitru pentru liderii partidelor de guvernare şi să formeze un fel de câmp pentru negocierile politice între ei. Analistul politic Bogdan Ţârdea a declarat pentru Info-Prim Neo că o astfel de propunere a fost făcută în cadrul întâlnirii preşedintelui Nicolae Timofti cu mai mulţi lideri de opinie.
„Preşedinţiei i s-a propus să-şi asume rolul de lider în reformarea justiţiei şi în parcurgerea itinerarului european, să utilizeze pârghiile existente pentru a-i pune pe lideri să activeze în cadrul alianţei, să se expună mai des, să dea note, să susţină un lider sau altul”, a spus Bogdan Ţârdea.
Analistul a comunicat că subiectul discuţiei la întrevederea cu şeful statului a fost situaţia politică din ţară, prestaţia Preşedinţiei şi ce trebuie de făcut pentru a soluţiona amiabil conflictele. „Majoritatea experţilor au apreciat că Alianţa pentru Integrare Europeană este într-o situaţie de dezintegrare. Unii au declarat că ea nu mai este, că nu poate fi reanimată şi nici nu mai este nevoie. Alţi experţi au spus că alianţa, aşa cum este ea, nu are în acest moment o alternativă”, a menţionat Bogdan Ţârdea.
În opinia sa, AIE nu mai poate fi reanimată, instituţiile statului au fost acaparate, sunt corupte şi activează la comandă. „Liderii nu se agreează, nu pot sta la o masă fără să se înjure. Nu văd cum mai pot fi împreună. Dar există presiuni externe, o insistenţă maniacală să menţină puterea şi cred că aceasta îi va impune pe lideri să convieţuiască, cel puţin până la summitul de la Vilnius”, a apreciat Bogdan Ţârdea.
Analistul crede că vom ajunge la punctul culminant al acestui scandal politic doar când vor fi cedate unele poziţii cheie – Procuratura, Centrul Naţional Anticorupţie, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Curtea Supremă de Justiţie. „Alianţa se va destrăma total când va pierde aceste funcţii, interesele sunt prea mari, cei care controlează aceste funcţii îşi doresc imunitate”, a mai spus Bogdan Ţârdea.
Acordul pentru instituirea AIE a fost părăsit de o componentă a acesteia – Partidul Liberal Democrat, la 13 februarie. După aceasta, partenerii din fosta alianţă i-au cerut lui Vlad Filat să demisioneze din funcţia de premier. Vlad Filat spune că solicitările care i-au fost înaintate înseamnă alegeri anticipare, iar PLDM nu doreşte acest lucru.