logo

Nicolae Pascaru: Nu credeți că anticipatele vor aduce oameni mai cinstiți în politicul moldovenesc


https://www.ipn.md/index.php/ro/nicolae-pascaru-nu-credeti-ca-anticipatele-vor-aduce-oameni-8004_1079087.html

Nicolae Pascaru, deputat din Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, susține că PSRM e gata să ducă tratative cu toate partidele din Parlament în vederea numirii unui nou Guvern. Totodată, el spune că nimeni nu trebuie să creadă că schimbarea Parlamentului, în cazul alegerilor anticipate, vor aduce oameni mai integri în politicul moldovenesc. Declarația a fost făcută la dezbaterea publică: „Cum văd partidele parlamentare alegerile anticipate, dacă le văd?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Potrivit lui Nicolae Pascaru, Partidul Socialiștilor a avut întotdeauna „lecțiile pregătite de acasă. PSRM a dat dovadă întotdeauna de conducere eficiență și de oameni tehnocrați și eficienți la conducere. Anul trecut a fost unul dintre cei mai grei ani ai Republicii Moldova, după independență, pentru că s-a confruntat cu criza pandemică și criza legată de condițiile meteo nefavorabile, dar Guvernul Chicu a trecut cu brio peste acestea”.

Deputatul afirmă că PSRM are „lecțiile pregătite” și pentru o luptă politică în perspectivă, inclusiv în contextul alegerilor anticipate. „Dar PSRM, care este cel mai mare partid din Republica Moldova, este un partid bine pregătit, și va face totul ca să nu lase țara fără guvernare”. În opinia sa, PAS în ultima perioadă se comportă pe arena politică nu atât de sigur. „Acum se manifestă o situație interesantă și anume, cei care au strigat în gura mare că vor să vină la guvernare, acei care au venit cu două moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Chicu, astăzi au dat-o-n bară. Aceste mofturi politice ale Maiei Sandu nu sunt înțelese de oameni”, a declarat Nicolae Pascaru.

Deputatul PSRM mai spune că, dacă se merge în alegeri anticipate, oricum trebuie să existe un Guvern stabil, un premier stabil, dar PAS și președintei Maia Sandu „le este frică de a prelua guvernarea. Nu doar clasa politică, dar și oamenii văd că Maia Sandu are frică de responsabilitate și vine cu mofturi politice, nu cu o strategie pentru Moldova, pentru a face ca moldovenii să trăiască bine, ci vine doar cu niște discursuri geopolitice. Acești oameni vor fi sancționași la alegeri, iar dizolvarea Parlamentului trebuie făcută în mod constituțional”, a spus Nicolae Pascaru.

Dezbaterea publică „Cum văd partidele parlamentare alegerile anticipate, dacă le văd?”, este ediția a 167-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.