 |
|
| Anatol Țăranu | |
Neutralitatea permanentă, de regulă, se constituie în forma unui statut juridic internațional al unui stat care și-a asumat obligația de a nu participa la războaie și de a se abține de la acțiuni care ar putea implica un astfel de stat într-un război. În acest sens, statele permanent neutre nu participă la alianțe militaro-politice, refuză să plaseze baze militare străine pe teritoriul lor și exclud utilizarea propriului teritoriului în scopuri militare împotriva altui stat. Practica internațională arată că statutul de neutralitate permanentă pentru o țară este stabilit atât printr-un tratat internațional, cât și printr-un act juridic național. Este important doar ca în acest ultim caz, acest statut să fie recunoscut de alte state.
Cu și fără suport internațional
În trecutul istoric, statutul de neutralitate permanentă a aparținut Belgiei (din 1831 până în 1919) și Luxemburgului (din 1867 până în 1944). În perioada mai apropiată, state precum Elveția, Austria, Laos, Cambodgia, Malta, Turkmenistan dețin acest statut de neutralitate permanentă. Toate aceste state, cu excepția Maltei, au obținut recunoașterea statutului lor de neutralitate prin diferite acte internaționale. În ceea ce privește Malta, guvernul acestei țări a aprobat în 1981 Declarația de neutralitate, refuzând să participe la orice alianțe militare și excluzând prezența permanentă a forțelor armate străine pe teritoriul său.
Republica Moldova și-a asumat statutul de neutralitate prin prevederile Constituției din 1994. Cu toate acestea, pe parcursul timpului diplomația moldovenească așa și nu a reușit să consolideze acest statut la nivel internațional. Acest rateu a fost predeterminat de discrepanța inițială dintre condițiile de bază ale Republicii Moldova și statutul de țară neutră datorită prezenței pe teritoriul său a unui contingent militar străin (rus), precum și a formațiunilor paramilitare ale separatiștilor transnistreni asupra cărora nu se extinde incidența normelor dreptului internațional. În aceste condiții, statutul de neutralitate permanentă pentru Republica Moldova a devenit pur declarativ, având caracterul unei obligații unilaterale, din care nu decurg consecințe politice și juridice internaționale. Astfel, statutul de neutralitate nu conduce la apariția condițiilor pentru asigurarea durabilă a securității militaro-politice a Republicii Moldova, ci mai degrabă blochează orice posibilitate de creștere a capacității de apărare a țării prin diverse acțiuni de cooperare militaro-politică internațională.
Instrument de asigurare a vasalității
Neutralitatea declarată a Republicii Moldova a urmărit în stadiul inițial atingerea a două obiective importante pentru tânărul stat moldovenesc. În primul rând, statutul de neutralitate a servit drept un paravan care a garantat neatragerea Republicii Moldova în dimensiunea militară a blocului militar-politic sub auspiciile Rusiei (CSTO), aceasta fiind unica consecință benefică a statutului de neutralitate. În al doilea rând, Chișinăul se aștepta în mod eronat că declararea statutului de neutralitate va aduce la urgentarea procesului de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul țării. A fost o eroare gravă de calcul și acest lucru a devenit evident într-un timp scurt, după ce Rusia a demonstrat că nu are de gând să susțină de facto neutralitatea Republicii Moldova prin retragerea trupelor sale, cerând în același timp Chișinăului să mențină neutralitatea în relațiile cu alți actori internaționali.
Astfel, neutralitatea moldovenească a devenit un fel de instrument de asigurare a vasalității geopolitice a Republicii Moldova față de Moscova. Agresiunea militară rusă în Ucraina a arătat că orice încercare a tinerilor state din fostul spațiu sovietic de a depăși dependența geopolitică de Rusia, provoacă regimul de la Moscova la declanșarea războiului împotriva „vasalului” recalcitrant. În același timp, arsenalul de acțiuni al Moscovei include atât mijloacele de război hibrid, cât și agresiunea militară directă precum a fost în Georgia, în 2008, sau în Ucraina, în 2022.
După criteriul alegerii civilizaționale
Astăzi, în societatea moldovenească se înmulțesc stările de spirit cu privire la revizuirea atitudinii față de statutul de neutralitate ca mijloc de încredere în asigurarea securității naționale pe termen lung. La modul practic, aceste sentimente îi caracterizează pe susținătorii alegerii civilizaționale pro-europene pentru Republica Moldova, aspirațiile cărora sunt incompatibile cu dependența geopolitică de Moscova. Și invers, susținătorii orientării Moldovei către valorile civilizaționale eurasiatice urmăresc să păstreze neutralitatea vasală a statului moldovenesc față de fosta metropolă. Este evident că doar sfârșitul războiului din Ucraina va pune un punct intermediar în această dezbatere publică intra-moldovenească despre statutul neutralității. Însă, deocamdată, în forma ei actuală neutralitatea Moldovei supraviețuiește, chiar dacă este în neputință să împiedice în mod fiabil pericolul războiului, iar moldovenii sunt salvați de război nu datorită statutului de neutralitate, ci datorită geografiei și poporului ucrainean care rezistă eroic agresiunii militare ruse.
În stadiul actual în Republica Moldova este în elaborare un nou concept de securitate națională a statului. În cadrul discuției publice care are loc cu această ocazie, din ce în ce mai pronunțat sună părerea unui număr de experți, dar și a simplilor cetățeni, cu privire la necesitatea reconsiderării locului și rolului principiului neutralității în asigurarea securității naționale a Republicii Moldova. Simpla împrejurare în care Moscova solicită insistent Chișinăului să respecte cu strictețe statutul de neutralitate permanentă, în condițiile în care însuși Rusia încalcă flagrant condițiile neutralității moldovenești prin menținerea prezenței sale militare ilegale în țara noastră, provoacă o serioasă îngrijorare și suspiciuni rezonabile cu privire la eficacitatea principiului de neutralitate pentru asigurarea securității naționale a statului moldovenesc.
Cu nostalgia împotriva NATO
În același timp, discuția publică despre necesitatea menținerii neutralității are loc într-o ambianță de relicve ale mentalității sovietice, cu prejudecățile geopolitice inerente și clișeele ideologice care alimentează din plin atmosfera publică în societatea moldovenească cu sentimente nostalgice pentru trecutul sovietic. Printre acestea un loc aparte îl ocupă atitudinea suspectă și adesea ostilă a majorității cetățenilor moldoveni față de cea mai puternică și eficientă alianță internațională militaro-politică de apărare, NATO. Refuzul de a lua în considerare posibilitatea aderării Republicii Moldova la alianța defensivă NATO, subminează serios perspectivele de a găsi cea mai bună opțiune pentru construirea unui sistem eficient de securitate națională al statului moldovenesc. În același timp, negarea rolului NATO slăbește semnificativ pozițiile de negociere ale Chișinăului în dialogul politic cu Moscova, inclusiv în problemele retragerii contingentului militar rus din Moldova și a reglementării transnistrene.
Cu toate acestea, revizuirea abordărilor oficiale ale Chișinăului cu privire la rolul neutralității și în raport cu locul factorului NATO în perspectiva dezvoltării unui sistem eficient de securitate națională, este strâns legată de depășirea stereotipurilor mentale de apartenență la fostul imperiu sovietic. Nu poate să existe un sistem viabil de securitate națională a statului, mulți dintre cetățenii căruia împărtășesc valorile mentale alimentate de spiritul nostalgic după trecutul sovietic. Cu alte cuvinte, siguranța națională a Republicii Moldova trebuie să fie asigurată nu doar de o armată bine dotată și bine instruită, mai este vital nevoie și de un soldat-cetățean patriot, cu mentalul nealterat de prejudecățile fostei propagande sovietice.
Predispoziții capitularde inspirate de statutul de vasalitate
Însă, deocamdată, anume la acest capitol societatea moldovenească nu dă dovada unei unități interne, unica capabilă să stăvilească pericolul revanșei imperialiste. Unul din ultimele sondaje sociologice atestă nedorința cel puțin a unei jumătăți din numărul cetățenilor Republicii Moldova de a apăra statul cu arma în mână. Nu în ultimul rând, aceste predispoziții capitularde în societatea moldovenească au fost induse de statutul neutralității permanente a statului, care fiind în realitate prin conținutul său o formă de vasalitate a Republicii Moldova față de Moscova, se pliază perfect pe politicile inspirate de teoria moldovenismului antiromânesc în calitate de construct identitar. Acum ca niciodată devine clar, că doar revenirea la românismul identitar, inclusiv prin abandonarea practicilor dăunătoare a neutralității permanente, cu asigurarea securității naționale prin intermediul apartenenții la NATO, este unica cale salvatoare în contextul geopolitic al avatarului imperialist rus. În aceste condiții rămâne doar de văzut, dacă în noul concept al securității naționale a Republicii Moldova în elaborare se vor regăsi corect identificate adevăratele riscuri, precum și mecanismele eficiente de garantare a siguranței naționale, necesare pentru promovarea politicilor de desprindere definitivă a Moldovei la est de Prut de trecutul asupririi coloniale.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.