Societatea moldovenească are păreri împărțite asupra mai multor probleme esențiale pentru viață, inclusiv cele legate de modalitățile de asigurare a propriei securități. În acest sens, este relevantă atitudinea privind o eventuală aderare a Republicii Moldova la Alianța Nord Atlantică, ca una dintre soluțiile posibile. Mai mult chiar, împotriva aderării se pronunță o mare majoritate a cetățenilor chiar și în condițiile unui război crunt de agresiune care se dă la hotarele țării noastre. Despre această „dilemă moldovenească”, apelând la istoria constituirii și dezvoltării acestei alianțe politico-militare, au discutat participanții la dezbaterea publică: „NATO: istorie fără propagandă”, organizată de Agenția de Presă IPN. Aceștia au discutat
Expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, a declarat că Organizația Tratatului Atlanticului de Nord – NATO, este o alianță politico-militară ce reunește 31 de țări din Europa și America de Nord. A fost fondată pe 4 aprilie 1949 cu scopul de a proteja Europa de posibila amenințare a expansiunii sovietice. Inițial 12 țări au devenit state membre NATO: SUA, Canada, Islanda, Marea Britanie, Franța, Belgia, Țările de Jos, Luxemburg, Norvegia, Danemarca, Italia și Portugalia.
„NATO este un for transatlantic în care țările aliate se pot consulta cu privire la orice problemă care afectează interesele vitale ale membrilor săi, inclusiv evenimentele care le-ar putea amenința. Obiectivul declarat al NATO este de a descuraja și de a apăra împotriva agresiunii sau atac asupra teritoriului oricărui stat membru NATO”, explică expertul.
Potrivit lui, NATO a cunoscut nouă valuri de extindere. Ultimul stat membru care a aderat la NATO a fost Finlanda pe 4 aprilie 2023. În prezent, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Ucraina și Suedia sunt state candidate pentru aderarea la alianță. De asemenea, alte 19 state participă la programul Parteneriatul NATO pentru Pace, iar alte 15 țări participă la programe de dialog instituționalizat. „Cheltuielile militare totale ale blocului NATO în anii precedenți au reprezentat aproximativ 57% din totalul global. Membrii organizației au obligații de a utiliza 2% din PIB-ul anual pentru problemele apărării”, a notat Igor Boțan.
Expertul a menționat că acordul de întemeiere a NATO are un articol cheie – articolul 5 – care cere țărilor membre NATO să vină în ajutorul oricărui stat membru care este supus unui atac armat. NATO urmărește să consolideze stabilitatea și să îmbunătățească prosperitatea în regiunea Atlanticului de Nord. Țările participante și-au unit forțele pentru a crea apărare colectivă și pentru a menține pacea și securitatea.
„NATO a fost creat pentru a „respinge amenințarea sovietică”. Această viziune s-a modificat în anul 2010, atunci când a existat și experiența implicării în misiuni internaționale. De atunci, conceptul de bază a fost – participarea activă, apărare modernă. La fel și trei misiuni de bază ale NATO – apărare colectivă, managementul crizelor și securitatea cooperativă. După anexarea Crimeii, NATO, de asemenea, a făcut anumite modificări în strategia sa și a lăsat să se înțeleagă că, dacă anterior scopul era descurajarea agresiunii sovietice, după anexarea Crimeii, scopul este să nu admită „surprize” din partea Federației Ruse, care și-a anunțat atunci intenția de extindere”, a mai spus Igor Boțan.
Directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM, Victor Juc, membru corespondent al AȘM, a declarat că, în contextul încheierii celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, se crea impresia că va surveni pacea și democrația. „57 de state învingătoare, plus altele trei au format pe 25 aprilie, Organizația Națiunilor Unite, apoi la 26 iunie 1945 a fost adoptată Carta Națiunilor Unite, în care erau stipulate expres – oportunitatea pentru asigurarea securității, menținerea păcii, a democratizării și a dezvoltării. Însă, încă la Ialta au fost puse bazele pentru partajarea Europei, iar foștii aliați din al Doilea Război Mondial au devenit deja concurenți”, spune Victor Juc.
Potrivit lui, perioada de cooperare democratică nu a durat nici doi ani, fapt care a impus în special statele din Europa Occidentală să aibă mari temeri față de securitatea lor, deoarece în acele timpuri, Armata Roșie număra circa 8,3 milioane de militari, fiind foarte bine pregătită. Astfel, în 1948 a fost formată Organizația Europei Occidentale – organizație militaro-politică menită să asigure securitatea țărilor europene. Însă, aceste state au înțeles că fără un parteneriat cu Statele Unite ale Americii, este imposibil să-și asigure securitatea.
„În acest context, șapte țări, în special așezate în arealul din atlanticul de nord au format Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, care este o organizație internațională guvernamentală ancorată pe principiile democratice ale statutului de drept și libertăților individuale, păcii și securității, care sunt considerate ca valori foarte importante. Și nu este deloc întâmplător că Planul individual al parteneriatului cu Republica Moldova, de asemenea, conține foarte multe aspecte ce țin de funcționarea democratică a instituțiilor puterii de stat”, susține directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM.
În opinia sa, nu mai puțin important este și articolul 4 din Tratatul de la Washington, la care se apelează frecvent. Acesta se referă la consultații între statele membre. „Dar din start în statutul Organizației Tratatului Nord-Atlantic s-a stipulat că aceasta se va conduce în special de articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, care prevede dreptul la apărarea colectivă și apărarea individuală a statelor care au fost supuse actului de agresiune. Deci, din start, Organizația Tratatului Nord-Atlantic și-a exprimat adeziunea la principiile Organizației Națiunilor Unite, dar cu timpul Organizația Tratatului Nord-Atlantică a devenit mult mai eficientă decât Organizația Națiunilor Unite”, a mai declarat Victor Juc.
Directorul Institutului Euro-Atlantic pentru Consolidarea Rezilienței, Radu Burduja, ex-secretarul de stat al Ministerului Apărării, a menționat că motivele înființării Alianței Nord-Atlantice au la bază prevenirea expansiunii Uniunii Sovietice. Într-un moment, țările europene s-au pomenit cu o amenințare și cu un pericol grav la care nu găseau un răspuns militar și de apărare.
„De aceea s-a decis formarea acestui bloc politico-militar. Urmare a înființării acestui bloc a avut loc, desigur, extinderea. Au aderat și Turcia, și Grecia, ulterior și Spania. Au fost incidente legate de Franța care a decis să se retragă din structurile militare NATO, apoi a revenit. Aceste conflicte interne, neînțelegeri au fost rezolvate. Da în principiu, Alianța și-a îndeplinit scopul, motivul principal fiind însăși izolarea expansiunii sovietice. Câteva incidente internaționale au făcut ca liderii lumii libere să înțeleagă că Uniunea Sovietică într-adevăr are scopuri expansioniste. Putem numi aici și lovitura de stat care s-a dat în Cehoslovacia. Putem vorbi și de intervenția foarte brutală pe care a avut-o Uniunea Sovietică în Ungaria, când a fost înăbușită revoluția din Ungaria. Pe parcursul acestor ani postbelici s-a observat tendința aceasta foarte fermă a Uniunii Sovietice de a-și impune influența prin intermediul partidelor comuniste, socialiste în țările europene, să stabilească guverne apropiate Moscovei”, explică Radu Burduja.
Potrivit lui, aceste lucruri erau făcute prin măsuri de forță, care contravin absolut principiilor fondării NATO. „Este vorba despre conflict direct dintre democrație și autocrație. Se impunea un regim de guvernare absolut străin valorilor democratice spre care tindeau țările libere. Acest fapt a dus la câteva incidente în acel timp, iar pe parcurs, s-a demonstrat deja istoric că însuși conceptul Alianței de atunci și până acum a fost unul corect, bazat pe principii corecte și datorită acestui fapt rezistă cea mai longevivă și cea mai de succes Alianță”, a spus el.
Dezbaterea publică cu tema „NATO: istorie fără propagandă”, este ediția a 19-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, desfășurat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.