logo

Naţionala U21 a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei CSI


https://www.ipn.md/index.php/ro/nationala-u21-a-ratat-calificarea-in-sferturile-de-finala-ale-cupei-csi-7979_1017825.html

Selecţionata de tineret Under 21 a Moldovei a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei CSI. „Tricolorii” au remizat şi în ultimul meci din grupă, scor 1-1, cu Letonia, fiind întrecuţi de Kârgâstan, care a dispus de Rusia cu 2-1, transmite IPN.

Moldova s-a clasat pe locul 3 în grupă şi s-ar fi calificat dacă reuşea să obţină măcar o victorie. Asta pentru că s-au calificat şi cele mai bune două echipe de pe locul 3. „Meciul cu Letonia a fost cel mai greu. Vreau să-i felicit pentru jocul prestat”, a declarat la conferinţa de presă selecţionerul U21, Igor Ursachi.

Moldova a fost condusă după pauză, după golul lui Eduards Tidenbergs, dar a reuşit să egaleze pe final, prin atacantul Daciei, Alexandru Bejan. Joi, 22 ianuarie, „tricolorii” vor întâlni Estonia în meciul pentru locurile 9-12. La ediţia trecută, Moldova s-a clasat pe locul 10 la această competiţie.