logo

Naţionala U-18 încheie fără victorie faza grupelor la Memorialul Granatkin


https://www.ipn.md/index.php/ro/nationala-u-18-incheie-fara-victorie-faza-grupelor-la-memorialul-granatkin-7979_1024725.html

Naţionala Under 18 a Moldovei nu a reuşit să obţină prima victorie la ediţia din acest an a turneului în memoria fostului vicepreşedinte al FIFA, Valentin Granatkin, transmite IPN.

După trei remize cu Estonia, Finlanda şi Rusia, selecţionata condusă de Veaceslav Rusnac a cedat în ultimul meci din grupă în faţa echipei din Kazahstan, cu 0-1. Astfel, Moldova a încheiat grupa B pe penultima poziţie şi va lupta în continuare pentru locul 9 la competiţia găzduită de Sankt-Petersburg. Finala va avea loc pe 12 ianuarie, de la ora 18.00.

Memorialul Granatkin se află la cea de-a 28-a ediţie. Până acum competiţia a fost câştigată de 18 ori de Rusia, de 4 ori de Germania, iar Belarus, Finlanda, Coreea de Sud, Italia şi Japonia au triumfat câte o dată. Naţionala de juniori a Moldovei a participat în acest an la cea de-a 3-a ediţie.