logo

Naţionala Moldovei a remizat în amicalul de aseară


https://www.ipn.md/index.php/ro/nationala-moldovei-a-remizat-in-amicalul-de-aseara-7979_1012963.html

Selecţionata Moldovei continuă pregătirile pentru preliminariile Campionatului European din 2016. „Tricolorii” au susţinut marţi seara, 27 mai, un nou test de verificare, întâlnind pentru prima dată Naţionala Canadei. Chiar dacă a condus, Moldova nu a reuşit să obţină victoria. Sidorenco a deschis scorul în minutul 7, cu o lovitură de cap, dar Ricketts a egalat peste doar două minute, transmite IPN.

Amicalul a avut loc în localitatea austriacă Amstetten. În urmă cu patru zile, „tricolorii” au jucat, în Spania, contra Arabiei Saudite şi s-au impus cu 4-0.

„N-a fost un meci uşor împotriva Canadei. Suntem la final de sezon, iar oboseala şi-a spus cuvântul”, a declarat pentru IPN unul dintre liderii Naţionalei, Artur Ioniţa.

Moldova a evoluat în următoarea componenţă: Ilie Cebanu (Stanislav Namaşco 46), Victor Golovatenco, Petru Racu, Alexandru Epureanu (c), Veaceslav Posmac, Artur Ioniţa, Alexandru Gaţcan, Igor Picuşciac (Eugeniu Cebotaru 49), Alexandru Antoniuc, Artur Patraş (Serghei Gheorghiev 74), Eugeniu Sidorenco.