Selecționata de tineret a Moldovei a învins-o în mod surprinzător pe Belgia, cu 1-0, în preliminariile Campionatului European din 2021, transmite IPN.
Singurul gol al partidei disputate la Tiraspol a fost marcat în minutul 38 de fundașul de la Zimbru, Denis Furtună, chiar în ziua în care a împlinit 21 de ani. Belgia putea să egaleze în minutul 88, dar portarul Victor Straistari a parat spectaculos penalty-ul executat de Ikoma-Lois Openda.
Selecționerul Alexandru Guzun a folosit următorii jucători: Straistari, Voropai, Gaiu, Furtună, Ciopa, Mamaligă (Bulmaga 63), Stînă, Iosipoi (Ștefu 63), Revenco, Osipov (Borș 84), Cleșcenco. ”Am mari emoții. Le mulțumesc băieților că au luptat. Au jucat exact cum a trebuit”, a declarat Alexandru Guzun.
Cu 7 puncte acumulate, Moldova a urcat pe locul 4 în clasament, depășind Țara Galilor. ”Tricolorii” îi vor întâlni pe galezi în ultimul meci, în deplasare, pe 13 noiembrie.