Program ipotecar de stat, cu o dobândă anuală de doar 1%. Aceasta va fi una dintre primele inițiative legislative pe care le va propune candidata la funcția de președinte, Natalia Morari, odată aleasă în funcție, transmite IPN.
Potrivit Serviciului de informare și comunicare cu mass-media al candidatei, programul oferă soluții accesibile pentru tineri și diaspora, contribuind la reducerea exodului și la încurajarea revenirii celor plecați.
Programul prevede reglarea prețurilor pe piața imobiliară și un sistem de creditare avantajos. Mai exact, inspirat dintr-un model de succes din anii '90, Banca Națională va oferi băncilor comerciale resurse cu dobândă redusă (0,5% anual), pentru a facilita accesul la ipotecă.
Natalia Morari mai propune să fie creată Agenția Națională de Ipotecă, care va fi responsabilă de oferirea creditelor ipotecare direct cetățenilor, preluând riscurile de la băncile comerciale și asigurând stabilitatea pieței imobiliare. Agenția Națională de Ipotecă va deveni creditorul de ultimă instanță pentru participanții pe piața imobiliară.
În cadrul programului ipotecar inițiat de Natalia Morari, dobânda la împrumuturile ipotecare pentru locuințe unice va fi fixă – 1% anual în lei. „Nu vor fi percepute comisioane suplimentare și nu vor exista restricții de vârstă. Adică nu ne vom limita la vârsta de până la 45 de ani. Va fi suficient un document care să confirme existența unui loc de muncă permanent, a unei afaceri proprii sau a pensiei”, propune candidatul la președinție.
Potrivit lui Morari, pentru cetățenii care nu locuiesc pe teritoriul țării mai mult de 180 de zile, astfel de documente nu vor fi necesare. Totuși, aceștia vor trebui să-și asume responsabilitatea că, în termen de un an de la achiziția imobilului, vor fi prezenți în țară mai mult de 180 de zile și fie vor fi angajați, fie vor deschide propria afacere. Avansul inițial nu va depăși 10% din valoarea locuinței. Participanții la acest program vor putea vinde locuința ipotecară fără permisiunea creditorului, doar cu notificarea acestuia.
De asemenea, va fi creat un registru al companiilor de construcții de încredere, de la care cetățenii pot achiziționa apartamente în etapa de construcție sub garanția agenției. În plus, agenția va putea acorda împrumuturi ipotecare pentru achiziția apartamentelor viitoare de la companiile din registrul de încredere.
Prin acest program, Natalia Morari își propune să faciliteze accesul la locuințe pentru tinerii din țară și să ofere diasporei o șansă de a se întoarce și a trăi în condiții similare celor de peste hotare.