logo

Natalia Gavrilița: Zvonurile despre plecarea mea sunt exagerate


https://www.ipn.md/index.php/ro/natalia-gavrilita-zvonurile-despre-plecarea-mea-sunt-exagerate-7965_1092121.html

Atât timp cât pot contribui la atenuarea efectelor crizei, îmi voi da toată silința. Este răspunsul prim-ministrului Natalia Gavrilița la întrebarea dacă și-ar putea da demisia, după ce în spațiul public au apărut informații că șefia Executivului ar urma să fie preluată de consilierul prezidențial, Dorin Recean. Natalia Gavrilița a menționat că actuala componență a Cabinetului de Miniștri va fi actualizată, iar toate remanierile guvernamentale vor avea loc până la sfârșitul acestei luni, notează IPN.

Prim-ministrul Natalia Gavrilița spune că demisia Iulianei Cantaragiu din funcția de ministru al mediului nu are la bază lipsa profesionalismului sau integrității. Potrivit premierului,  componența echipei guvernamentale necesită modificări, pentru a face față cât mai bine crizelor cu care se confruntă țara.

„Guvernul cu care am venit de la începutul mandatului este compus din profesioniști integri, care atunci când au acceptat funcția nu neapărat s-au așteptat la asemenea circumstanțe, la asemenea crize suprapuse, cu decizii care trebuie luate rapid. Haideți să ne gândim la o persoană care are în vizor domeniul mediului unde vorbim de dezvoltare pe 30-50 de ani înainte. Chiar dacă este un specialist bun, nu întotdeauna este un manager de crize care reușește, de exemplu, cu un program de asigurare a cetățenilor cu lemne. Văd această remaniere ca pe situația dintr-o echipă de fotbal, când un jucător obosește, facem o schimbare și dăm un suflu și un impuls nou domeniului”, a spus Natalia Gavrilița în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Șefa Executivului dă de înțeles că ministrul mediului n-a gestionat adecvat situația aprovizionării cetățenilor cu lemne de foc. Natalia Gavrilița spune că noul ministru al mediului va fi anunțat în scurt timp, evitând să ofere un nume.

„Au fost greșeli, deficiențe de comunicare în ceea ce privește acțiunile Moldsilva, pe aspectele asigurării cu lemne de foc. Și acesta nu este un subiect trivial, avem 658 de mii de familii care se încălzesc cu lemne. Am avut o discuție cu doamna Cantaragiu, decizia îi aparține. Am considerat că cererea trebuie acceptată. Deocamdată, doamna Cantaragiu rămâne în interimat, avem mai multe candidaturi, vom veni cât de curând posibil cu numele noului ministru”, a mai spus prim-ministrul Republicii Moldova.

Natalia Gavrilița a menționat  că remanierile guvernamentale nu se opresc aici, mai mulți miniștri și șefi de agenții vor fi schimbați din funcții până la sfârșitul lunii septembrie, astfel încât Executivul să intre cu o componență actualizată în perioada de iarnă.

„Avem mai multe domenii unde sunt nemulțumiri și unde lucrurile ar putea să se miște mai repede. Avem și domenii unde sunt persoane care sunt mai potrivite pentru alte funcții, vom veni pe parcurs cu aceste schimbări. E nevoie de un suflu nou. De la începutul mandatului tot aud zvonuri despre plecarea mea și voi răspunde în stilul lui Mark Twain care a spus: „zvonurile despre plecarea mea sunt exagerate”. Eu nu m-am născut pentru funcția de prim-ministru și nu mă țin de ea de dragul funcției, dar atât timp cât cred că pot contribui cu echipa la atenuarea efectelor crizei, îmi voi da toată silința”, a precizat Natalia Gavrilița.

Guvernul condus de Natalia Gavrilița a fost învestit la 6 august 2021 cu voturile a 61 de deputați PAS.