logo

Municipalitatea a lansat un concurs pentru elaborarea concepţiei de dezvoltare a teritoriului dintre Chişinău şi Stăuceni


https://www.ipn.md/index.php/ro/municipalitatea-a-lansat-un-concurs-pentru-elaborarea-conceptiei-de-dezvoltare-7967_962953.html

Primăria municipiului Chişinău a lansat un concurs municipal pentru elaborarea concepţiei Planului urbanistic zonal de dezvoltare a teritoriului dintre Chişinău şi comuna Stăuceni. Concursul se va desfăşura în perioada 27 decembrie 2006 - 27 martie 2007. Concursul a fost anunţat printr-o dispoziţie a Primăriei municipiului Chişinău, în temeiul procesului-verbal din 30 octombrie 2006 al şedinţei de lucru comune cu Preşedinţia şi Guvernul. Planul urbanistic zonal de dezvoltare a teritoriului Stăuceni prevede construcţia de blocuri locative de tip modern. Regulamentul, caietul de sarcini ale concursului, precum şi componenţa nominală a Comisiei pentru organizarea şi desfăşurarea concursului, componenţa nominală a juriului şi experţilor pentru determinarea celui mai bun proiect pot fi solicitate de către persoanele interesate la Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei până la 25 ianuarie curent. Primăria municipiului Chişinău a identificat anterior zonele din Chişinău unde pe viitor ar putea fi dezvoltat sectorul particular de locuinţe. Potrivit primarului interimar Vasile Ursu, zonele unde ar putea fi construite case cu unul sau mai multe nivele sunt cele amplasate lângă satul Dumbrava; între Stăuceni şi răscrucea dinte raioanele Criuleni şi Orhei, zona dintre Aeroport şi magazinul „Metrou” din sectorul Botanica. Astfel de teritorii ar putea fi identificate şi în zona dinspre raionul Ialoveni, a mai spus Ursu. Loturile de pământ vor fi alocate numai după aprobarea Planului Urbanistic General, programată pentru anul curent.