 |
|
| Dionis Cenuşa | |
Parteneriatul Estic pășește în direcția unui pragmatism extins. Atât partea europeană cât și cele șase țări est-europene conștientizează că Parteneriatul Estic creează oportunități reciproce. Astfel, Uniunea Europeană poate să promoveze inițiative menite să transforme pozitiv o vecinătate estică problematică sau, cel puțin, să o mențină cât mai stabilă. Pentru partenerii estici aceasta reprezintă o modalitate de a beneficia de sprijinul politic, tehnic și financiar, care să impulsioneze economia, să renoveze infrastructura și să calmeze opinia publică. Din perspectiva guvernelor naționale din țările est-europene, Parteneriatul constituie, la fel ca și integrarea europeană, o soluție utilă pentru minimizarea consecințelor propriilor guvernări ineficiente.
Contrar constatărilor pesimiste despre faptul că Parteneriatul Estic este defunct sau lipsit de dinamică, UE vine cu obiective concretizate în raport cu partenerii est-europeni, realizabile până în 2020 (IPN, 18 Septembrie 2017). Însă gradul de angajare între Bruxelles și celelalte șase capitale estice va rămâne mereu disproporționat. Or, UE nu poate oferi mai mult decât țara parteneră poate și vrea să-și asume.
Revitalizarea atractivității Parteneriatului pentru toate țările est-europene este posibilă prin implementarea conceptului de „Parteneriat Estic plus („EaP plus”)”, promovat de către Parlamentul European. Prin acesta se subînțelege acordarea unei serii de beneficii țărilor care decid să-și aprofundeze relațiile cu UE: anularea tarifelor la roaming; amplificarea finanțărilor; tratament preferențial extins la exporturi; eventuala aderare la Uniunea Energetică, Uniunea Vamală, Zona Schengen; participarea la noi programe și agenții ale UE etc. Țările care pot beneficia de aceasta mai degrabă sunt Moldova, Ucraina și Georgia, dar numai cu condiția că duc până la capăt reformele începute. Asemenea beneficii arată concomitent ca stimulente, dar și ca niște constrângeri, deoarece impun clasa politică să reducă rezistența la reforme dureroase pentru forțele interesate în păstrarea status-quo-ului. Prin urmare, „EaP plus” poate deveni un adevărat magnet de atracție, dacă de cealaltă parte sunt partide pro-reformă, democrație electorală funcțională, dar și o interacțiune neperturbată între cetățeni și toate forțele politice.
Parteneriatul Estic – într-o diferențiere structurală
Actualele elite politice din Georgia, Ucraina și Moldova folosesc principiul diferențierii și “mai mult pentru mai mult”, operaționale în Partneriatul Estic de cel puțin 4 ani, încercând să justifice o perspectivă europeană pentru sine. Belarusul și Azerbaidjanul nu și-au propus niciodată scopul de a încuraja europenizarea pe teritoriul său, ci din contra, au contrazis-o prin menținerea unor realități interne autoritare incompatibile. Armenia vrea să se situeze la mijloc, pentru a valorifica potențialul economic oferit de apropierea de UE, dar fără a pierde din vizor garanția de securitate a Rusiei (în legătură cu Nagorno Karabach), aparent tranzacționată în schimbul abandonării Acordului de Asociere cu UE (2013) și aderării la Uniunea Economică Euroasiatică (2015).
Punctul de turnură pentru o diferențiere completă va fi doar atunci când spectrul normativ, bunele practici și standardele europene vor fi convertite în realitate cotidiană. Evoluția separată a dialogului UE-Armenia, soldat cu un nou Acord de Parteneriatul Cuprinzător și Consolidat (APCC), care înlocuiește Acordul de Asociere abandonat în 2013, contribuie adițional la perpetuarea decalajelor. Actualizarea anevoioasă a relațiilor între Belarus și Azerbaidjan cu UE accentuează existența unei diferențe structurale în interiorul Parteneriatului Estic.
Pe scurt, în Parteneriat coexistă trei viteze în interacțiune cu UE. Cel mai avansat grup, condus de Georgia și urmat de Moldova și Ucraina, este într-o integrare economică și asociere politică cu UE (viteză accelerată), datorită Acordurilor de Asociere și a unui grad mai mare de dependență – economică, politică și/sau de securitate. Trăinicia interacțiunii se bazează pe încrederea mutuală, afectată în ultimul timp de dinamicele interne din cele trei țări (corupție, oligarhizarea puterii etc.) și UE (avansarea viziunilor populist-eurosceptice). Al doilea grup îl conține doar pe Armenia, care este pregătită deocamdată doar pentru un parteneriat cu viteză medie, în mare parte din cauza dependenței încă mari față de Rusia. În grupul trei sunt două țări, care nici nu vor și nici nu pot să accepte reformele de europenizare (viteză redusă) – deoarece sunt mai autosuficiente în raport cu UE comparativ cu celelalte 4 țări ale Parteneriatului Estic.
Așteptările UE de la societatea civilă și riscul multiplelor viteze
În contextul oscilării guvernelor țărilor est-europene între respectarea valorilor europene și violarea lor, societatea civilă a devenit un interlocutor de o încredere mai mare pentru UE. De aceea, Bruxelles-ul mizează pe intervenția sectorului asociativ pentru detectarea devierilor guvernelor de la angajamente.
UE vrea să demonopolizeze rolul guvernărilor Parteneriatului Estic în realizarea reformelor în favoarea unei implicări mai mari a sectorului non-guvernamental. Din aceasta rezultă atenția pe care UE o acordă fortificării capacităților societății civile și conectării acesteia la valorile europene. În cadrul celei de-a 9-a Adunări Anuale a Parteneriatului Estic, desfășurată la Tallinn (24-27 Octombrie), Comisarul Johannes Hahn, a subliniat trei așteptări majore pe care UE le are de la societatea civilă din Parteneriatul Estic.
În primul rând, sectorul non-guvernamental urmează să asigure o transmitere corectă a informației. Cea mai eficientă formă de a combate propaganda anti-europeană este prin intermediul unei comunicări realizate de actori locali. Astfel, credibilitatea mesajului este mai puternică și respectiv este asimilată mai repede.
Cea de-a doua așteptare a UE constă într-o implicare mai mare a societății civile în raport cu comunitățile. Astfel, cetățenii pot fi reconectați la procesele decizionale din țările Parteneriatului Estic, iar reformele pot obține mai multă legitimitate și suport public.
Formarea unor lideri noi, angajați în relația cu UE, este cea de-a treia așteptare formulată de Hahn. Investind în societățile civile din Parteneriatul Estic, UE contribuie indirect la formarea unei elite noi, care poate fi atrasă ulterior în procesele politice locale. Regenerarea continuă a elitelor vechi practic blochează competiția politică și apariția unor noi actori. De aceea, consolidarea societății civile de către UE reprezintă un mijloc oportun pentru creșterea unor lideri, care se simt apropiați de valorile europene – stat de drept, buna guvernare, drepturilor omului.
Dialogul societății civile cu UE riscă însă să repete gradul de profunzime pe care țările lor de origine din Parteneriatul Estic le acceptă în raport cu Bruxelles-ul. Asemenea îngrijorări sunt justificate. Astfel, sectorul non-guvernamental din Moldova sau Georgia, datorită intensității reformelor agreate de guverne cu UE, va avea un dialog mai profund și consistent cu instituțiile europene. Concomitent, societatea civilă din Belarus sau Azerbaidjan va rămâne intimidată de regimurile represive și dezangajate cu UE.
Cu toate acestea, Declarația societății civile din cadrul Parteneriatului Estic, votată la Tallinn, evidențiază importanța diferențierii, care trebuie să existe din partea UE și solicită modelul multiplelor viteze vizavi de fiecare țară în parte. Acest demers este logic și realist, dar, totodată, trece cu vederea interdependențele care există între țări, guverne și societatea civilă. Astfel, orice abordare diferențiată față de țară și guverne nu trebuie să echivaleze cu o abordare multi-vectorială vizavi de societatea civilă. Trebuie identificate soluții pentru a asigura același volum de oportunități atât pentru sectorul non-guvernamental din Moldova sau Ucraina, cât și pentru cel din Azerbaidjan sau Belarus.
Societatea civilă din Moldova – între politizare și activism civic
Atunci când elitele politice se compromit, alte elite își întăresc pozițiile. Acesta este cazul Moldovei, unde societatea civilă a devenit în scurt timp mai credibilă decât partidul de la guvernare. Aceasta s-a observat cel mai bine în contextul crizei de imagine, suferită de către Partidul Democrat, atunci când a adoptat modificarea sistemului electoral. În rezultat, vocea liderilor societății civile a intrat într-o competiție directă cu Democrații pentru convingerea opiniei publice.
Autoritatea sporită acasă și la Bruxelles au transformat societatea civilă, alături de opoziția extra-parlamentară, în cei mai puternici rivali ai guvernării. Pentru a distrage atenția societății civile de la procesele politice majore (votarea sistemului electoral), dar și a răspândi neîncredere față de aceasta în rândul cetățenilor, Democrații au încercat distorsionarea proiectului noii legi privind organizațiile non-comerciale. Totodată, guvernarea a atras de partea sa entități non-guvernamentale simpatizante, în încercarea de a sparge monopolul autorității morale a societății civile pro-reformă în cadrul opiniei publice.
Este important de menționat că societatea civilă din Moldova, la fel ca și cea din Georgia, activează în cele mai facile condiții, comparativ cu celelalte țări ale Parteneriatului Estic. Dar inexistența unor restricții majore nu sporește în mod automat eficiența societății civile în prevenirea unor abuzuri din partea autorităților. Astfel, opoziția din partea sectorului non-guvernamental nu a fost suficientă pentru a opri schimbarea sistemului electoral în Moldova și Georgia în 2017. Chiar și cu argumentele Comisiei de la Veneția, eforturile societății civile au avut un impact moderat spre redus. Deci, sectorul non-guvernamental nu poate substitui lipsa unei agende publice libere de manipularea propagandei guvernamentale sau lipsa unei opoziții puternice și autentice în Parlament.
Guvernarea beneficiază de pe urma apropierii unor reprezentanți ai societății civile de opoziție și, totodată, de negarea vreunei complicități. Aceasta slăbește inevitabil vocea și pozițiile societății civile, atunci când aceasta intenționează să sensibilizeze opinia publică pe diverse dosare.
Societatea civilă reprezintă un bazin semnificativ de cunoștințe și expertiză, dar aceasta nu poate juca concomitent în mai multe tabere. Prin urmare, activismul civic nu trebuie confundat și folosit pentru a deghiza participarea în rivalitățile politice. Opoziția extra-parlamentară poate și trebuie să apeleze la rapoartele de alternativă, produse de societatea civilă, iar cea din urmă trebuie să se asigure că este imparțială și, deci, credibilă, indiferent de circumstanțele politice.
În loc de concluzie...
Diferențierea în interiorul Parteneriatului Estic este simțitoare și se va intensifica inevitabil. Implementarea Acordului de Asociere, în trei din cele șase țări, este condiția sine-qua-non pentru ca distincțiile să capete formă și sinergie. Buna implementare a Acordurilor poate declanșa ulterior o maturizare a relațiilor cu UE cu celelalte trei țări.
Cu sau fără abordarea multiplelor viteze în raport cu țările Parteneriatul Estic, UE este nevoită să asigure un grad similar de angajare cu societatea civilă indiferent de țară. Acest lucru va contribui atât la dezvoltarea cât mai uniformă a societății civile, cât și, indirect, a potențialului democratic în regiune.
Pe termen lung, autoritatea morală a societății civile din Moldova riscă să se erodeze, dacă nu este trasată o distincție între activism civic și implicare politică. Este în beneficiul societății civile pro-reformă să fie sinceră în manifestarea atitudinii sale față de guvernare și respectiv față de opoziție. În fine, a juca rolul unui arbitru neutru este dificil, dar anume pe aceasta contează partenerii europeni și societatea în întregime. Imparțialitatea societății civile este principala armă în combaterea artificialității reformelor conduse de guvernare și o sursă valoroasă pentru opoziția extra-parlamentară pro-reformă.
Dionis Cenuşa
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.