logo

Moțiune repetată adresată Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene


https://www.ipn.md/index.php/ro/motiune-repetata-adresata-ministerului-afacerilor-externe-si-integrarii-europene-7965_1071896.html

Deputații Partidului Platforma Demnitate și Adevăr au înaintat o moțiune simplă repetată, adresată Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Un demers în acest sens a fost înaintat Biroului permanent al Parlamentului de către deputatul Alexandru Slusari, vicepreședinte al partidului,  informează IPN.

Potrivit PPPDA, poziția și declarațiile ministrului de externe sunt în contradicție cu cu istoria, realitatea și Constituția statului.

Ministerul de Externe, în persoana ministrului și-a permis să facă declarații iresponsabile vizavi de aspectele de politică internă. Or, ministerul de externe și-a expus poziția referitor la conflictul de la Nistru într-o manieră condamnabilă. Menționăm faptul că regiunea transnistreană este parte componentă a Republicii Moldova, iar implicarea într-o manieră sfidătoare, cu declarații anticonstituționale a ministerului de externe în această problematică poate fi privită și ca o recunoaștere indirectă că regiunea transnistreană cu așa-numitele autorități fac parte din domeniul politicii de externe, se arată într-un comunicat de presă emis de către partid.

Partidul Platforma Demnitate și Adevăr acuză actuala conducere a țării de faptul că mimează procesul de integrare în Uniunea Europeană, „în realitate fiind înregistrat un regres considerabil”.

Deputații formațiunii cer audierea ministrului pe mai multe subiecte care ține de poziția acestuia în legătură cu evenimentele din 1992 și politica externă cu privire la integrarea europeană, La fel, cer explicații despre poziția Republicii Moldova pe plan internațional față de problema regiunii transnistrene și implicit față de conflictul de la Nistru.

O primă moțiune simplă adresată Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a fost depusă de către deputații Partidului Politic Demnitate și Adevăr și Partidului Acțiune și Solidaritate în data de 13 februarie. Biroul permanent al Parlamentului nu a admis-o însă în procedură legislativă. În semn de protest, autorii au blocat tribuna legislativului.