logo

Moscova pledează pentru un statut special al Transnistriei în Republica Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/moscova-pledeaza-pentru-un-statut-special-al-transnistriei-in-republica-7965_989231.html

Moscova pledează pentru un statut special al regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova. Declaraţia a făcută, marţi, de către ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei discuţii oficiale cu omologul său moldovean, Iurie Leancă, sosit în aceeaşi zi în capitala rusă, transmite Info-Prim Neo cu referire la pagina electronică a agenţiei „Ria Novosti”. Ministrul rus de externe a menţionat că optează pentru reluarea cât mai urgentă a negocierilor privind reglementarea conflictului transnistrean. „Avem (Chişinăul şi Moscova) un punct de vedere unic şi anume acela că negocierile oficiale trebuie reluate cât mai urgent posibil pentru găsirea compromisului care ar presupune modelul unui stat integru Republica Moldova, cu un statut special al Transnistriei”, a menţionat Serghei Lavrov. Oficialul rus a subliniat că înţelegerea trebuie atinsă mai întâi de către Chişinău şi Tiraspol. Negocierile trebuie purtate având la bază principiul respectării reciproce. Ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, se află într-o vizită de o singură zi la Moscova, pentru a semna Programului de colaborare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse în domeniul umanitar pentru anii 2011-2013 şi Planul consultărilor interministeriale pentru anul 2011. Programul vizitei include întrevederi cu demnitari ruşi, precum şi o întâlnire cu un grup de politologi specializaţi în domeniul relaţiilor internaţionale.