Moş Crăciun i-a adus unui locuitor din Visoca circa 70 kg de droguri
https://www.ipn.md/index.php/ro/mos-craciun-i-a-adus-unui-locuitor-din-visoca-circa-7967_962972.html
Un bărbat din satul Visoca a fost reţinut de poliţie chiar în preajma Anului Nou pentru deţinerea unei cantităţi însemnate de substanţe stupefiante.
Angajaţii Secţiei antidrog din cadrul Comisariatului de poliţie din raionul Soroca acumulează probe pentru iniţierea unei cauze penale locuitorului s. Visoca, Ion Mihai, în vârstă de 46 de ani, pentru posesia a 70 de kilograme de paie de mac fărâmiţate. Dacă vinovăţia bărbatului va fi demonstrată, el riscă până la 15 ani de puşcărie.
Potrivit surselor din cadrul Ministerului de Interne, drogurile au fost depistate în gospodăria acestuia. Valoarea drogurilor a fost estimată la 40 mii de lei.
La momentul percheziţiei, bărbatul a recunoscut că păstra drogurile cu scop de a le comercializa pe întreg teritoriul republicii.
Poliţia a mai stabilit că bărbatul comercializa substanţele narcotice de mai mult timp, această afacere aducându-i un venit considerabil.