 |
|
| Anatol Țăranu | |
În anul care s-a încheiat s-au împlinit 100 de ani de la crearea fantomei statale moldovenești în stânga Nistrului, denumită cu mult fast Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Crearea acestei așa-zise republici, în anul 1924, a fost prezentată de propaganda sovietică drept o măsură generoasă a regimului comunist, menită să sprijine dezvoltarea etno-culturală a moldovenilor de pe malul stâng al Nistrului. Însă, în realitate, moldovenii/românii reprezentau doar o treime din populația acestei autonomii, majoritatea locuitorilor fiind ucraineni și ruși.
La originile autonomiei
Ideea autonomiei moldovenești a luat naștere la Moscova, în cercurile comuniștilor emigranți români activi în cadrul Cominternului (Internaționala Comunistă). Aceștia au jucat un rol esențial în formularea și promovarea proiectului, care se baza pe refuzul sovieticilor de a recunoaște unirea Basarabiei cu România din 1918, precum și pe planurile expansioniste ale URSS-ului de a recupera acest teritoriu. Crearea RASSM în stânga Nistrului a fost o manevră strategică, prin care Moscova urmărea să-și consolideze pretențiile asupra Basarabiei și să creeze premise pentru o eventuală reanexare. Astfel, autonomia moldovenească a servit ca instrument politic pentru a justifica și pregăti expansiunea teritorială a Uniunii Sovietice în regiune.
De la început, în cadrul Cominternului, au existat două abordări principale în ceea ce privește politica față de teritoriile locuite de români din Basarabia și regiunile învecinate. Prima era reprezentată de adepții așa-numitului curent „românizator”, care susțineau că populația moldovenească face parte integrantă din națiunea română, iar limba moldovenească nu era decât un dialect al limbii române. Această viziune era promovată în special de comuniștii români afiliați Cominternului, care urmăreau extinderea revoluției proletare în România.
Cel de-al doilea curent, denumit „moldovenist”, promova ideea că moldovenii constituie o națiune separată de români, având o limbă distinctă. Potrivit susținătorilor acestei concepții, crearea unei republici moldovenești în cadrul URSS ar servi drept bază pentru atragerea Basarabiei în sfera de influență sovietică.
Conflictele între aceste două curente conceptuale au influențat decisiv formarea RASSM și au determinat conținutul politicilor identitare sovietice aplicate moldovenilor/românilor de pe teritoriile de la est de Prut. Deși ambele curente erau motivate de interesul expansiunii comuniste, ele se diferențiau prin obiectivele finale. „Românizatorii” vedeau în revoluția mondială calea principală, în timp ce „moldoveniștii” urmăreau un scop restrâns: recucerirea Basarabiei și integrarea ei în URSS.
În final, curentul „moldovenist” a ieșit victorios în această confruntare. Interesul imperialist sovietic, axat pe anexarea Basarabiei, a prevalat asupra viziunii globale a revoluției mondiale promovate de Comintern. Astfel, crearea RASSM a reflectat mai degrabă prioritățile geopolitice ale Moscovei decât idealurile revoluționare internaționale.
Nașterea moldovenismului antiromânesc
Politica sovietică din RASSM a promovat prin cele mai dure metode ideea existenței unei națiuni moldovenești distincte de cea română. Astfel, în RASSM s-a impus o limbă moldovenească, scrisă cu alfabet chirilic, și s-a dezvoltat, prin politici de stat totalitariste, identitatea culturală moldovenească, separată de cea românească. Pe sovietici nu i-a oprit nici faptul că ei înșiși recunoșteau limba moldovenească, folosită în RASSM ca pe o variantă arhaizată a graiului moldovenesc, cu influențe ucrainene și rusești, și inaptă pentru susținerea unei culturi avansate.
Autonomia sovietică moldovenească, programată de propaganda comunistă ca un mecanism de culturalizare a etnicilor moldoveni, a produs în realitate un experiment deprimant de deconstrucție identitară prin deznaționalizare și mankurtizare a băștinașilor. În acest fel, RASSM s-a dezvoltat într-un laborator în care se experimenta modelul sovietic de inginerie socială și lingvistică, unde limba și cultura moldovenească au fost modelate artificial, pentru a se conforma politicii expansioniste sovietice, acest experiment fiind, după 1940, implementat și în Basarabia.
Politica sovietică în RASSM a promovat, prin metode dure și coercitive, ideea existenței unei națiuni moldovenești distincte de cea română. În acest scop, s-a impus o limbă moldovenească scrisă cu alfabet chirilic, iar identitatea culturală moldovenească a fost modelată artificial, separată de cea românească, prin politici totalitariste de stat. Deși recunoșteau că moldoveneasca folosită în RASSM era varianta arhaizată a graiului moldovenesc, contaminat din abundență cu ucrainisme și rusisme, sovieticii au continuat să o promoveze, chiar dacă aceasta era inaptă pentru susținerea unei culturi avansate.
Autonomia sovietică moldovenească, prezentată de propaganda comunistă ca un mecanism de emancipare și culturalizare a etnicilor moldoveni, a fost, în realitate, un experiment sumbru de deconstrucție identitară. Prin politici de deznaționalizare și mankurtizare, băștinașii au fost detașați de rădăcinile lor istorice și culturale. Astfel, RASSM a funcționat ca un laborator de inginerie socială și lingvistică, în care limba și cultura moldovenilor/românilor au fost remodelate artificial, pentru a servi obiectivelor expansioniste ale URSS-ului. Acest experiment, testat și perfecționat în stânga Nistrului, a fost ulterior implementat și în Basarabia, după anexarea acesteia în 1940, devenind un instrument de control și asimilare a populației locale.
După cum a demonstrat practica, înființarea RASSM nu a fost motivată de o dorință autentică de a proteja drepturile moldovenilor, ci a reprezentat un proiect strategic al URSS, menit să justifice pretențiile asupra Basarabiei. Pentru a atinge acest scop, sovieticii au experimentat prin crearea unei identități moldovenești distincte de cea românească. Acest proiect și-a atins obiectivul în 1940, când Basarabia a fost anexată de URSS, iar RASSM a fost integrată în nou-înființata RSS Moldovenească.
Moldovenismul ca politică de stat în RSS Moldovenească
După formarea RSS Moldovenești, autoritățile sovietice au implementat politici care accentuau artificial „diferențele” între moldoveni și români. Era susținută ideea că moldovenii vorbesc o limbă separată de cea română, denumită „limba moldovenească”, scrisă cu alfabet chirilic. Istoriografia sovietică a fost folosită pentru a-i prezenta pe români și moldoveni ca două popoare distincte, cu istorii separate. Figuri istorice, precum Ștefan cel Mare, au fost reinterpretate într-un mod aberant din punct de vedere științific, eliminând orice legătură cu România și promovând o narațiune istorică ce servea intereselor sovietice.
Identitatea „moldovenească”, distinctă de cea „românească”, a fost un concept promovat intens în perioada RSS Moldovenești (1940–1991), fiind parte integrantă a politicilor sovietice de deznaționalizare și de creare a „homo sovieticus”. În Moldova de la est de Prut, această identitate a fost construită prin combinația unor factori politici, lingvistici, educaționali și istorici, având ca scop principal separarea moldovenilor de români și justificarea includerii acestui teritoriu în componența URSS.
Intelectualii, profesorii și scriitorii care îndrăzneau să promoveze ideea unității românești au fost persecutați, deportați sau eliminați. Literatura românească clasică a fost supusă cenzurii sau reinterpretată într-un context „moldovenist”, iar orice mișcare unionistă sau pro-românească a fost reprimată cu brutalitate. Astfel, politica sovietică a transformat Moldova într-un spațiu de experimentare socială și culturală, în care identitatea moldovenească a fost modelată pentru a servi intereselor imperiale ale Uniunii Sovietice.
Moștenirea identității moldovenești sovietice
Chiar și după obținerea independenței Republicii Moldova în 1991, identitatea moldovenească antiromânească, construită în perioada sovietică, a rămas profund înrădăcinată în societate. Partidele politice pro-ruse continuă să promoveze ideea moldovenismului distinct, folosind-o ca instrument pentru a menține influența Rusiei în regiune. În Transnistria, de exemplu, limba moldovenească scrisă cu alfabet chirilic este încă utilizată ca simbol al separării față de România și al legăturilor cu Moscova. Recensămintele din Republica Moldova reflectă o divizare în societate: o parte a populației se identifică „moldoveni”, în timp ce alții se declară „români”, ilustrând un conflict identitar care persistă până astăzi.
Propaganda rusă și identitatea moldovenistă
Mijloacele de propagandă rusești, inclusiv posturile de televiziune și agențiile de știri afiliate Kremlinului, alături de declarațiile oficialilor ruși, inclusiv purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova, promovează activ ideologia moldovenismului, menită să discrediteze apropierea Republicii Moldova de România, Uniunea Europeană și NATO. Sunt difuzate constant mesaje care susțin moldovenismul ca instrument de separare identitară, prezentând integrarea europeană drept o amenințare la adresa Republicii Moldova.
În loc de concluzie
Identitatea moldovenească de sorginte antiromânească a fost inițial o construcție politică impusă de regimul sovietic, având scopul de a diviza populația românească din Basarabia și de a împiedica aspirațiile renașterii naționale în acest teritoriu. În prezent, această ideologie este preluată de Rusia, servind intereselor geopolitice ale Kremlinului prin conceptul „lumii ruse”. Moscova conștientizează că doar într-un climat de moldovenism antiromânesc poate înflori obediența față de Rusia și reticența față de valorile europene în societatea moldovenească.
În contrast, identitatea românească în Republica Moldova reprezintă o respingere a influenței ruse și o deschidere necondiționată către valorile civilizației europene. Rămâne ca acest adevăr să fie pe deplin înțeles de către politicienii pro-europeni de la Chișinău, mulți dintre ei continuând să mențină ambiguități în politicile identitare. Prin astfel de ezitări, aceștia oferă Moscovei oportunitatea de a influența direcția geopolitică a Republicii Moldova.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.