Moldovenii vor putea expedia metale preţioase prin intermediul trimiterilor poştale
https://www.ipn.md/index.php/ro/moldovenii-vor-putea-expedia-metale-pretioase-prin-intermediul-trimiterilor-post-7967_961956.html
Cetăţenii R. Moldova vor putea introduce şi scoate din ţară obiecte şi bijuterii din metale şi pietre preţioase. Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege în acest sens, făcând modificări la legea privind modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul R. Moldova de către persoanele fizice.
Proiectul a fost propus de către Ministerul Dezvoltării Informaţionale, care a explicat necesitatea modificărilor respective prin semnarea de către R. Moldova a Convenţiei poştei universale.
Deputaţii din opoziţie au declarat că aceste modificări sunt inoportune, deoarece lucrătorii poştali nu pot estima exact valoarea obiectelor şi metalelor preţioase şi aceasta va aduce pagube la bugetul de stat.
Deputatul Dumitru Braghiş a opinat că acest proiect este făcut ca cineva să se poate folosi câtva timp de aceste prevederi.
În fine, modificările au fost aprobate cu votul deputaţilor comunişti.