logo

Moldovenii şi africanii printre cei mai nefericiţi în lume


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldovenii-si-africanii-printre-cei-mai-nefericiti-in-lume-7967_960613.html

Republica Moldova se situează pe locul 175, din 178 de ţări, într-un clasament efectuat de Universitatea britanică Leicester, care a avut drept scop de a identifica cele mai fericite şi, respectiv, nefericite ţări ale lumii. Astfel, potrivit sondajului, care poate fi găsit pe pagina web a universităţii www.le.ac.uk, Danemarca are cea mai fericită naţiune, pentru că este sănătoasă, bogată şi instruită, iar Burundi este codaşa acestui clasament. Sondajul a arătat că fericirea naţiunilor este strâns legată de sănătate, prosperitate şi instruire. În această ordine de idei, aceşti indicatori au plasat locuitorii Republicii Moldova (poziţia 175) printre patru cele mai nefericite naţiuni, alături de trei naţiuni africane: Republica Democratică Congo (176), Zimbabwe (177) şi Burundi (178). „Există un interes politic sporit faţă de criteriul de „fericire” ca indicator naţional”, a afirmat Adrian White, psiholog la Universitatea Leicester şi autorul raportului care însoţeşte sondajul citat. Potrivit aceluiaşi clasament, Ucraina este vecină cu RM şi în acest sondaj, plasându-se pe locul 174. Vecinii vestici ai RM, românii (poziţia 136) sunt mai fericiţi decât colegii lor de drum spre UE, bulgarii (164), dar mai nefericiţi decât ungurii (101), aflaţi în Uniunea Europeană din 2004. Ruşii (167) sunt flancaţi în acest clasament de regatul african Swaziland (168) şi Pakistan (166). Sondajul citat, care va fi publicat în septembrie într-o revistă de specialitate, a utilizat date recente ale Fundaţiei londoneze New Economics (NEF), dar şi date vechi de 3 ani din Raportul de Dezvoltare Umană al ONU şi date din 2002 ale UNESCO. Un studiu anterior privind calitatea vieţii, citat de Info-Prim Neo la mijlocul lunii iulie, efectuat de NEF, şi intitulat „Planeta Fericită” a plasat Moldova pe locul 147, din 178 state.