logo

Moldovenii s-au impus la turneul internațional de badminton „Iarna Chișinău 2017”


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldovenii-s-au-impus-la-turneul-international-de-badminton-iarna-chisinau-2017-7979_1032501.html

Complexul Sportiv al Universității de Medicină și Farmacie a găzduit turneul internațional la badminton „Iarna Chișinău 2017”. La competiție au participat circa 180 de sportivi din zece țări, transmite IPN.

„La prima ediție au fost 50 de sportivi. Acum sunt foarte mulți doritori de a participa la competiție. Vrem să promovăm acest turneu cât mai mult și să ne aducă faima țării”, a declarat pentru IPN președintele Federației Moldovenești de Badminton, Marian Stan.

La profesioniști s-au impus doar moldovenii. Alexandru Ursatâi și Vlada Gînca au urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere la invidual. Gânca s-a impus și la mixt, împreună cu Petru Cunev. La dublu s-au remarcat Vitalie Izbaș și Vladimir Leadavschi, care au participat anul trecut la europene.

Turneul „Iarna Chișinău 2017” este la cea de-a șasea ediție.