logo

Moldovenii revin în ţară cu intenţia de a se întoarce peste hotare


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldovenii-revin-in-tara-cu-intentia-de-a-se-intoarce-7967_976678.html

Moldovenii plecaţi peste hotare nu vor reveni masiv în ţară, nici măcar în condiţii de criză economică. De această părere este Ghenadie Creţu, coordonator de programe la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie din Moldova. La o întâlnire cu presa acesta a spus că numărul moldovenilor care se întorc şi a celor care pleacă s-a stabilizat în prima jumătate a anului 2009, transmite Info-Prim Neo. „Nu s-a înregistrat o tendinţă de revenire permanentă a moldovenilor de peste hotare. Cu toate acestea, numărul migranţilor moldoveni care s-au întors în ţară temporar s-a dublat. Aceştia însă au revenit cu intenţia de a se întoarce la muncă peste hotare, când criza se va termina”, a precizat expertul. Cei mai mulţi moldoveni s-au întors din Rusia, întrucât costurile şi posibilităţile de circulaţie sunt mai accesibile. Moldovenii care lucrează în UE evită să se întoarcă acasă, chiar şi acum când ridică salarii reduse din cauza crizei. La cheltuielile mari pentru transport se adaugă şi problema actelor. O treime dintre moldovenii care muncesc peste hotare au statut ilegal. Ghenadie Creţu este de părere că cel mai mare pericol pentru R. Moldova în această situaţie este reducerea substanţială a remitenţelor. Potrivit datelor OIM, 20% din familiile care primeau bani de peste hotare nu mai au parte de aceste resurse, în timp ce 45% din acestea spun că sumele transferate de peste hotare au scăzut substanţial. Vasile Cantarji, expert al centrului sociologic CBS-AXA, estimează că peste 2 ani în R. Moldova se va reduce numărul persoanelor care pleacă peste hotare, deoarece va scădea potenţialul pentru emigrare. Potrivit unui sondaj CBS-AXA, în luna martie numărul migranţilor care s-au întors în Moldova a crescut cu 17% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Sondajul arată că cei care s-au întors în Moldova au la bază probleme familiare (50,4%), pierdere locului de muncă (15,6%), reducerea salariului (9,5%), dar şi alte motive.