Cetățenii moldoveni din străinătate pot vota în turul 2 chiar dacă nu au votat în primul tur și nu au nevoie de înregistrare prealabilă. Peste hotare au fost deschise 231 de secții de votare, informează Ministerul Afacerilor Externe, în comun cu misiunile diplomatice din străinătate și Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al instituțiilor, în turul doi, cetățeanul va primi un singur buletin de vot, care va contține doar numele celor doi candidați finali: Maia Sandu (candidat PAS) și Alexandr Stoianoglo (candidat PSRM). Votarea se face prin aplicarea sștampilei „VOTAT” în cercul din dreptul candidatului ales.
Aceste alegeri sunt primele în care alegătorii din SUA, Canada, Suedia, Finlanda, Norvegia s̗i Islanda au avut posibilitate să voteze prin corespondență. 1 447 de alegători au expediat în termen plicul cu buletinul de vot pentru turul doi. Cei care, până în prezent, nu au primit confirmarea despre recepționarea plicurilor, sunt îndemnați să meargă la cea mai apropiată secție.
Cetățenii din diasporă pot vota la orice secție, indiferent de statutul lor pe teritoriul țării -gazdă, utilizând unul dintre aceste acte: pașaportul (inclusiv dacă este expirat), buletinul de identitate valabil, buletinul de identitate provizoriu. Secțiile de votare din străinătate vor fi deschise între orele 07.00 s̗i 21.00 (ora locală din fiecare stat), cu posibilitatea extinderii programului cu cel mult două ore de către autoritățile electorale de circumscripție.
În Frant̗a, Italia, Marea Britanie, Spania s̗i Belgia unele secții și-au schimbat adresele, după turul 1. Astfel, în Italia, au adrese noi secțiile din Ferrara, Chiavari, Siena s̗i Terni, iar în Marea Britanie au fost mutate secțiile din Corby, Birmingham, Belfast s̗i Glasgow; în Frant̗a adresă nouă are sect̗ia din Bordeaux s̗i o secție din Paris, iar în Spania a fost modificată adresa secției din Sabadell, în Belgia – a celei din Hasselt.
Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu misiunile diplomatice din străinătate s̗i Comisia Electorală Centrală, le recomandă cetățenilor să verifice suplimentar adresa celei mai apropiate secții înainte de a merge la vot, pe platformele oficiale ale MAE sau ale misiunii diplomatice din statul unde votează cetățeanul sau pe platforma diaspora.cec.md.