logo

Moldovenii continuă să trăiască din transferuri de peste hotare şi venituri din activitatea agricolă


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldovenii-continua-sa-traiasca-din-transferuri-de-peste-hotare-si-7966_960747.html

Transferurile de peste hotare, salariile şi veniturile din activitatea agricolă sunt principalele surse ale veniturilor populaţiei R. Moldova, care au crescut în trimestrul doi al anului cu 7-8 la sută, inclusiv 10 la sută – printre orăşeni şi 4 la sută – printre locuitorii rurali, susţine analistul economic, Valeriu Prohniţchi, Potrivit sursei citate, atestarea creşterii veniturilor este un rezultat al metodologiilor internaţionale, iar o jumătate de rată a acestui indice a fost asigurată de creşterea impozitelor. În acest fel, creşterea economică nu este una calitativă, susţine Prohniţchi. Totodată, sursa citată susţine că o analiză profundă a fenomenului sărăciei este imposibilă în absenţa datelor statistice oficiale. Cu toate acestea, spune Prohniţchi, în evaluarea comună a Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale asupra Raportului Guvernului de implementare a SCERS (Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei) se arată că în primele două trimestre ale anului 2005, incidenţa sărăciei în R. Moldova a crescut cu aproape 29 la sută în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2004. Pentru prima dată după 1999, incidenţa sărăciei a crescut odată cu creşterea reală a Produsului Intern Brut. Aprofundarea sărăciei de la sate se explică prin stagnarea creşterii economice în mediul rural, unde producţia agricolă a crescut cu numai 1 la sută în 2005, afirmă analistul economic. Potrivit lui Prohniţchi, reducerea durabilă a sărăciei în R. Moldova poate fi realizată numai cu condiţia că se va asigura creşterea şi modernizarea economică a mediului rural.