Moldovenii cheltuiesc cei mai mulţi bani pentru consumul alimentar, în total 42,8% din venit, arată datele Biroului Naţional de Statistică pentru anul trecut. Locuitorii de la sate au cheltuit de 1,4 ori mai mult decât cei de la oraşe, transmite IPN.
Venitul mediu al unei persoane pe lună a constituit 1681,4 lei, fiind în creştere cu 11,4% faţă de anul precedent.
Pentru întreţinerea locuinţei o persoană a alocat în medie 19,2% din cheltuielile totale de consum, iar pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte – 10,3%. Celelalte cheltuieli au fost direcţionate pentru sănătate – 5,7%, transport – 4,7%, comunicaţii – 4,2%. Cel mai puţin moldovenii cheltuiesc pentru învăţământ – 0,8% şi agrement – 1,5%.
Transferurile băneşti din afara ţării rămân o sursă semnificativă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, acestea reprezintă 17,3% din totalul veniturilor. Populaţia de la sate este dependentă într-o proporţie mai mare de transferurile din afara ţării, ponderea acestora în venituri fiind de 22,9%, faţă de 12,3% în cazul populaţiei din mediul urban.
Cheltuielile populaţiei au variat pe parcursul anului, astfel încât, cele mai mari cheltuieli au fost înregistrate în trimestrul III, iar cele mai mici în trimestrul I.