logo

Moldovenii care comit ilegalități în Canada ar putea fi sancționați


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldovenii-care-comit-ilegalitati-in-canada-ar-putea-fi-7967_1096879.html

Cetățenii moldoveni care încalcă sistematic drepturile omului, reprezintă o amenințare la adresa securității sau sunt implicate în corupție  ar putea fi sancționați de către statul canadian. Despre aceasta informează serviciul de presă a premierul canadian Justin Trudeau, după întâlnirea cu președinta Maia Sandu, scrie Europa Liberă, citată de IPN.

Sancționarea va fi posibilă după ce Canada va stabili un nou set de reguli de sancționare în cadrul legislației naționale, în legătură cu invadarea și ocupația ilegală și brutală a Ucrainei de către Rusia, precizează sursa citată.

Pe 11 mai, Maia Sandu a întreprins o vizită în Canada, prima a unui președinte moldovean din ultimii 30 de ani. Președinta a cerut, în cadrul unei întâlniri cu guvernatorul general al Canadei, Mary Simon, sancționarea oligarhilor fugari și ajutor în combaterea corupției.