Estonia este unul dintre cele trei state baltice care, la fel ca Republica Moldova, s-a desprins de fostul imperiu sovietic acum mai bine de 30 de ani. Fiind un stat mic, cu o populație de 1,4 milioane de locuitori, a urmat însă o altă cale decât Republica Moldova – a aderat la NATO și UE, iar acum este cel mai bogat stat baltic și are una dintre cele mai dezvoltate economii din estul blocului comunitar. La fel ca orice țară care parcurge un drum complex de ascensiune, estonienii au știut când și unde să „apese pe accelerație” pentru a ajunge la o performanță inegalabilă în regiune, spune, într-un interviu pentru Agenția de presă IPN, fostul președinte al Estoniei, Toomas Hendrik Ilves.
Estonia a aderat la UE în cadrul celei mai mari extinderi a comunității, atât ca populație, cât și ca teritoriu. Inițial, susținerea din partea estonienilor pentru aderare era relativ scăzută, însă politicienii au reușit să convingă societatea de beneficiile integrării, iar la referendum opțiunea „pro” a obținut majoritatea. Pe ce s-au pus accentele atunci? Sunt oare valabile aceste accente și în cazul referendumului care va fi organizat în Republica Moldova?
Cea mai mare parte a populației nu înțelegea atunci ce înseamnă UE cu adevărat și circulau o mulțime de sloganuri stupide, cum ar fi „de ce ne mai trebuie o uniune, de ce trebuie să mergem dintr-o uniune în alta”, iar asta din cauza cuvântului „uniune”. Nivelul de percepție a ceea ce este și ce face UE era foarte scăzut, motiv pentru care au fost necesare numeroase explicații. Problema cu care m-am confruntat eu atunci, când eram ministru de externe, era că nici măcar guvernul nu era pe deplin convins. Partea bună este că existau persoane, sub conducerea prim-ministrului, care au reușit să transmită cu succes informațiile necesare. Diferența este că noi am organizat referendumul după încheierea procesului de negocieri, ceea ce înseamnă o abordare diferită. Atunci când aderi la Uniunea Europeană, trebuie să te conformezi unui set comun de legi. Și nu este un fenomen nou. Acest lucru a existat încă din secolul al XII-lea, cum a fost legea Lübeck, de exemplu. Principiul este același: adopți un nou set comun de legi, pe care trebuie să le explici.
Republica Moldova are problema transnistreană, o armată rusă pe teritoriul țării. Estonia a scăpat la timp de armata rusă. Cum ați reușit acest lucru? A fost vorba despre voință, sprijin extern, strategie sau toate împreună?
În iulie 1992, aceasta a fost prima noastră prioritate. Am acționat rapid pentru a face acest lucru să se întâmple cât mai repede. Aveam ca aliați Suedia și SUA, iar cu sprijinul lor, până în august 1993, trupele ruse plecaseră. Am rămas perplex în acea perioadă, văzând că Republica Moldova nu a acționat în același mod pentru a obține același rezultat. Aceasta este greșeala majoră a guvernării din 1991-1992. Nu este vorba despre ce am făcut noi, ci despre ceea ce nu a făcut Republica Moldova.
Unul dintre factorii care frânează procesul de integrare europeană este acea parte a populației pro-ruse, anti-europene, care în ultima perioadă a devenit deosebit de activă. Cum sunt gestionați pro-rușii în Estonia?
Ei bine, aici nu se pompează sute de mii de dolari în campanii anti-europene, așa cum se întâmplă în Republica Moldova. Când noi am început, Rusia nu era împotriva aderării noastre la UE, și asta pentru că încă nu înțelegeau cât de importantă este Uniunea Europeană. Ei operau preponderent în cadrul organizațiilor sovietice care existau la acel moment. Abia mai târziu au început să realizeze că aderarea la UE reprezenta o amenințare, atunci când țările din comunitate au început să prospere mai repede decât ne-am fi putut imagina. Același lucru este valabil și pentru acordul de asociere pe care îl are Republica Moldova. Acesta presupune mai multă putere, mai multe drepturi. În 1999, acest aspect nu era perceput de ruși drept o amenințare.
Ceea ce ar funcționa în cazul populației pro-ruse din Republica Moldova sunt beneficiile economice, o viață mai bună. Pe de altă parte, Rusia înseamnă sărăcie. Poate că le vor arunca niște bănuți rușilor care locuiesc în Republica Moldova, dar nu vor investi niciodată în industrie, agricultură sau ecologie. Nimic din acestea nu se va întâmpla. Nimic din ceea ce vă oferă Uniunea Europeană nu vă poate oferi Rusia.
Una dintre cele mai mari provocări pentru Republica Moldova este lupta împotriva corupției. Estonia poate servi drept model de reformă a sistemului judiciar pentru Republica Moldova, fiind pe locul șapte în Uniunea Europeană din acest punct de vedere. Cum arată situația Republicii Moldova, din exterior, în acest context?
Este nevoie de o cale lungă și un efort enorm pentru a ajunge în topul celor mai transparente țări europene. Dar acest lucru este posibil, și Estonia a demonstrat asta. În 1992, UE era îngrijorată de nivelul corupției din țara noastră, iar astăzi am ajuns pe locul șapte din 27. Nu se întâmplă peste noapte, și am realizat acest lucru pe mai multe căi. În primul rând, am redus dramatic corupția mică prin digitalizarea serviciilor publice. În ceea ce privește corupția de nivel înalt – judecători, procurori – aceste cazuri trebuie investigate și finalizate. Dacă în Republica Moldova acești funcționari încă sunt în funcție, înseamnă că trebuie să faceți un efort și mai mare. Există și opțiunea de a apela la Uniunea Europeană în acest sens, așa cum s-a întâmplat în cazul interdicțiilor pentru oligarhii din Republica Moldova de a intra pe teritoriul UE. Ei bine, și aceasta este un fel de pedeapsă.
Estonia a realizat o reformă extraordinară și în domeniul sănătății. Peste 99% din datele generate de spitale și medici sunt digitalizate. Ce beneficii pe termen lung a adus acest lucru pentru cetățenii Estoniei?
Acesta este un domeniu în care UE chiar a adus o contribuție importantă. În ultimii 20 de ani, am modernizat toate spitalele. Am prieteni medici care vin din SUA și rămân impresionați de spitalele din Estonia. De fapt, asta înseamnă să faci parte din UE. Sistemul de sănătate ajunge la un alt nivel, iar sistemele performante pentru diagnosticare devin accesibile. Investițiile vin pentru că ești parte din familia europeană, însă fiecare țară decide unde să investească acești bani. Noi am decis să îi investim în sănătate. Între 1992 și 2003, speranța de viață a crescut considerabil în Estonia. În 1992, speranța de viață pentru bărbați era de 68 de ani, iar acum este de 72. Cultura se schimbă, de asemenea. Estonienii nu mai fumează și nu mai consumă alcool în cantități mari. Cândva, obiceiul de a bea vodka în cantități mari era foarte răspândit în Estonia, deoarece vodka era promovată de Uniunea Sovietică. Astăzi, acest lucru nu mai este valabil. Dacă te prezinți băut la serviciu, vei fi concediat.
Atunci când vorbim despre o comunitate, ne referim și la un schimb reciproc de beneficii. Ce are de oferit Republica Moldova în comunitatea europeană, în opinia dumneavoastră?
Cel mai important lucru, în viziunea mea, este o dreptate istorică despre o țară care a fost ocupată după al Doilea Război Mondial și care se întoarce în familia europeană. Republica Moldova a fost ruptă de România, iar noi am fost despărțiți de familia țărilor nordice, astfel că pentru noi a fost o reîntoarcere în Europa. Cred că este foarte important și este un element care ar trebui introdus în mesajele pe care le promovați: că vă întoarceți în Europa, după ce ați fost separați într-un mod violent și brutal de cultura europeană. Acest lucru este valabil și pentru România, dar ei s-au întors mai devreme. Uitați-vă la evoluția fulminantă a României de când a intrat în familia europeană. Este una dintre cele mai rapide creșteri din UE. Nu este doar pentru că au acces la mai mulți bani, ci și pentru că își reconstruiesc țara. Toate acestea sunt beneficiile Uniunii Europene. Republica Moldova trebuie să fie acolo.
Ce mesaj aveți pentru cetățenii Republicii Moldova, în ajunul unor decizii atât de importante?
Votul dumneavoastră și alegerea dumneavoastră sunt între democrație și un „bardakistan sovietic”, între prosperitate și sărăcie, între viitor și trecut.
Toomas Hendrik Ilves a fost președintele Estoniei din 2006 până în 2016. Născut pe 26 decembrie 1953 în Suedia, Ilves a crescut în Estonia după ocuparea sovietică. A studiat la Universitatea din Tartu și Columbia.
Înainte de a deveni președinte, a ocupat funcții importante, inclusiv ministru de externe și membru al Parlamentului European. A fost un susținător al integrării Estoniei în Uniunea Europeană și NATO și a promovat inovația digitală. După încheierea mandatului, rămâne o voce influentă în afacerile internaționale.
