logo

Moldova va putea accesa fonduri europene nerambursabile pentru proiecte de infrastructură


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-va-putea-accesa-fonduri-europene-nerambursabile-pentru-proiecte-7965_1097584.html

Republica Moldova va putea accesa fonduri europene nerambursabile pentru finanțarea proiectelor de infrastructură în domeniile transporturi, energie și digital. Parlamentul a votat în prima lectură ratificarea Acordului cu Uniunea Europeană privind participarea țării la programul Uniunii Europene „Mecanismul pentru interconectarea Europei”, transmite IPN.

„Este de menționat că Republica Moldova a fost prima țară din afara Uniuni Europene, care s-a asociat acestui mecanism, iar din momentul ratificării acordului, țara noastră va avea acces la fonduri, alături de țările membre ale UE, pentru dezvoltarea de căi ferate, aeroporturi, poduri, drumuri, rețele electrice și alte conexiuni cu Uniunea Europeană”, a declarat în plen Ghenadie Marian, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Potrivit responsabilului, astfel, autoritățile și companiile moldovenești vor putea participa la apeluri de proiecte începând cu următorul apel din toamna acestui an, în valoare 2,5 miliarde de euro.

Participarea Republicii Moldova la programul „Mecanismul pentru interconectarea Europei” este condiționată de o contribuție financiară, cuantumul căreia se calculează pentru perioada anilor 2023-2027, separat pe cele trei domenii. Astfel, pentru transporturi acesta constituie 360 de mii de euro, pentru energie – 169 de mii de euro pentru energie și 45 de mii de euro pentru sectorul digital.

Acordul între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la programul Uniunii „Mecanismul pentru interconectarea Europei” a fost semnat la Chișinău, la 9 mai 2023. Proiectul care prevede ratificarea urmează să fie votat și în lectură finală.