logo

Moldova va găzdui în premieră Campionatul Mondial de powerlifting


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-va-gazdui-in-premiera-campionatul-mondial-de-powerlifting-7979_1016170.html

Aproape 200 de sportivi din 14 ţări vor concura la Campionatul Mondial de powerlifting, care va avea loc pe 1-2 noiembrie la Chişinău. Moldova va fi reprezentată de 60 de concurenţi, transmite IPN.

„Astăzi suntem pe locul 3-4 în lume, vrem să fim, de ce nu, pe prima treaptă a podiumului”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele Federaţiei de Triatlon Forţă, Boris Volosatîi.

Competiţia se va desfăşura în incinta Teatrului Ginta Latină din centrul capitalei. „Alegerea i-a aparţinut domnului preşedinte al federaţiei internaţionale, care a zis că este cel mai potrivit loc. Ne aşteptăm de la acest turneu o clasare pe locul întâi pe echipe”, a spus viceministrul tineretului şi sportului, Dragoş Hâncu.

Pentru organizarea mondialului, Ministerul Tineretului şi Sportului a alocat 390 de mii de lei. Înainte de competiţie, federaţia internaţională de profil va organiza un congres la Chişinău, la 31 octombrie, la care va fi aleasă conducerea forului mondial.