logo

Moldova şi Turcia vor avea comerţ liber


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-si-turcia-vor-avea-comert-liber-7966_1015210.html

Republica Moldova şi Turcia au semnat Acordul de comerţ liber. Acesta va permite schimbul de mărfuri fără plata de taxe vamale. Ministrul moldovean al economiei, Andrian Candu, şi omologul său turc, Nihat Zeybekci, au remarcat la ceremonia de semnare a acordului, la Chişinău, că deşi Turcia îşi protejează foarte atent piaţa, în raport cu Republica Moldova a făcut foarte multe excepţii, transmite IPN.

La data intrării în vigoare a acordului, după ce va fi ratificat de ambele părţi, toate taxele vamale de import, precum şi orice taxă cu efect echivalent, aplicate produselor industriale vor fi anulate, cu excepţia unor mărfuri din Turcia precum încălţămintea, mobilierul şi produsele din plastic, pentru care Republica Moldova a solicitat instituirea unor perioade de tranziţie de la 3 la 7 ani. Ministrul Andrian Candu a comunicat că Moldova a negociat perioade de tranziţie pentru produsele sensibile, oferindu-le astfel agenţilor economici autohtoni posibilitatea să-şi majoreze competitivitatea.

Ministrul a spus că acest acord va contribui la intensificarea relaţiilor comerciale dintre cele două state, Turcia ocupând acum locul 3, după blocurile de state CSI şi UE, privind volumul comerţului. „Turcia este un partener comercial important, iar semnarea prezentului acord, după 3 ani de negocieri, înseamnă că ar putea să crească şi volumul de investiţii moldoveneşti în Turcia. Acordul acoperă peste 9 mii de denumiri de mărfuri şi produse”, a spus oficialul.

Andrian Candu a adăugat că acordul permite importul de materie primă din Turcia, prelucrarea acesteia în Moldova şi exportarea ulterioară pe pieţele cu care Moldova are liber schimb, astfel având beneficii ambele ţări, iar în Moldova contribuind şi la majorarea locurilor de muncă.

Pentru produsele agricole, acordul prevede acordarea concesiilor reciproce de către ambele părţi. Au fost negociate contingente tarifare pentru produsele de interes sporit, inclusiv pentru anumite perioade ale anului (off-season), în limita cărora va avea loc reducerea în proporţie de 100% a taxei vamale în regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate.

Ministrul economiei al Turciei, Nihat Zeybekci, a comunicat că, în afară de UE, cu care Turcia are creată o uniune vamală, ţara mai are semnat 20 de acorduri de liber schimb. Din toate acordurile, Turcia şi-a deschis piaţa cel mai mult pentru Republica Moldova. Oficialul a spus că Turcia are ca scop să majoreze comerţul bilateral până la 1 miliard de dolari.

Nihat Zeybekci a remarcat că, în ultimii 10 ani, economia Turciei a crescut foarte mult, devenind a 17-a în lume şi a 5-a în Europa.