Moldova şi Rusia au convenit asupra simplificării procedurii de exportare a produselor alcoolice moldoveneşti pe piaţa rusească
https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-si-rusia-au-convenit-asupra-simplificarii-procedurii-de-exportare-a-prod-7966_958433.html
Republica Moldova şi Federaţia Rusă au convenit asupra simplificării în continuare a procedurii de certificare a producţiei alcoolice moldoveneşti şi de pregătire pentru exportul ei pe piaţa rusească. Despre aceasta au discutat şeful statului Vladimir Voronin cu preşedintele holdingului rus Vinnâi Mir, Piotr Kanâghin, şi preşedintele Uniunii Participanţilor la Piaţa Produselor Alcoolice din Federaţia Rusă, Osman Paragulikov.
Potrivit Serviciului de presă al preşedintelui R. Moldova, în cadrul întrevederii s-a subliniat necesitatea elaborării unor reglementări tehnice comune vizând producţia vinicolă din Moldova, precum şi oportunitatea aplicării pe larg a tehnologiilor informaţionale în procesul exportului şi pregătirii pentru export a vinurilor şi divinurilor moldoveneşti în Federaţia Rusă.
Interlocutorii au menţionat faptul că, în pofida dificultăţilor apărute ca rezultat al modificării unor acte legislative din Rusia, exportul vinurilor şi divinurilor moldoveneşti în primele două luni ale anului curent în această ţară nu au avut de suferit.
Potrivit unei decizii aprobate de Duma de Stat a Rusiei, de la 1 aprilie 2006 exporturile vinurilor marcate cu timbre vechi nu vor fi posibile.
Valoarea exporturilor producţiei vinicole moldoveneşti a constituit în 2005 - 313 mln USD, fiind în creştere cu 12% faţă de anul 2004. Cota de piaţă a vinurilor moldoveneşti în Federaţia Rusă este de cca 70%. Republica Moldova ocupă locul 11 în topul exportatorilor mondiali de vinuri. Exporturile medii de vin ale Moldovei se cifrează la cca 150 milioane litri pe an.