logo

Moldova se poate aştepta la urgentarea asocierii cu UE


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-se-poate-astepta-la-urgentarea-asocierii-cu-ue-7978_1011354.html

În contextul situaţiei regionale, Moldova se poate aştepta la urgentarea asocierii cu Uniunea Europeană. De această părere este Lina Grâu. Contactată de IPN, experta Asociaţiei pentru Politică Externă a spus că partenerii europeni înţeleg foarte bine că în condiţiile geopolitice actuale, când Rusia printr-o agresiune militară a ocupat o parte din teritoriul Ucrainei, fiecare zi contează pentru parcursul european al Republicii Moldova. Cu cât mai repede ţara va obţine regimul liberalizat de vize şi va avea semnat Acordul de Asociere cu UE, cu atât mai multe şanse vor fi ca viitorul său european să nu fie deturnat de forţe externe sau interne.

Lina Grâu subliniază că Rusia are trupe militare pe teritoriul Republicii Moldova, controlează un potenţial focar de separatism în sudul ţării, are aliaţi în rândul clasei politice de la Chişinău şi importante pârghii economice, motiv pentru care presiunile pe care Moscova le poate exercita asupra Chişinăului nu sunt doar de natură declarativă.

„În acest context, partenerii europeni au accelerat la maximum procedurile legate de oferirea regimului liberalizat de vize cetăţenilor moldoveni şi depun eforturi pentru semnarea, cât mai curând posibil, a Acordului de Asociere. Pe parcursul ultimelor luni am urmărit cum termenele anunţate de oficialii europeni pentru liberalizarea vizelor şi semnarea Acordului de Asociere s-au redus constant. Putem spune că dosarul vizelor cu Republica Moldova s-a mişcat într-un timp-record, iar termenul anunţat pentru semnarea acordului s-a apropiat către, cel târziu, luna august”, a remarcat expertul.

În ceea ce priveşte Acordul de Asociere, Lina Grâu consideră că în Comisia Europeană se lucrează intens. „E o chestiune de traducere, adaptare juridică etc. Plus că, având în vedere că e final de mandat al Comisiei, mai există şi alte documente urgente pe agenda ei. Dar înţeleg că, mai ales în contextul agresiunii Rusiei, Moldova a urcat mult în priorităţile Comisiei Europene”, a opinat Lina Grâu.

Ea speră să nu asistăm la alte acţiuni ale Rusiei în Republica Moldova, care să impună decizii de forţă majoră pentru partenerii europeni. Rusia a demonstrat, şi de această dată, că nu este în stare să construiască în jurul său un spaţiu de securitate şi că este o ameninţare la adresa vecinilor şi partenerilor.

Cât ţine de deciziile privind liberalizarea vizelor, care se anunţau pentru luna aprilie, expertul APE spune că, din informaţiile pe care le are, săptămâna aceasta, la Bruxelles, Consiliul de miniştri al UE vor vota decizia finală, ceea ce înseamnă că moldovenii ar putea călători fără vize chiar mai devreme decât anunţau oficialii.