logo

Moldova se alătură inițiativei „Sună Clopoțelul pentru Egalitatea de Gen”


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-se-alatura-initiativei-suna-clopotelul-pentru-egalitatea-de-7967_1103087.html

Moldova se alătură inițiativei „Ring the Bell for Gender Equality” (Sună Clopoțelul pentru Egalitatea de Gen) – un angajament comun pentru promovarea egalității de gen în sectorul financiar. Sunetul clopoțelului marchează începutul zilei de tranzacționare în cadrul bursei. Inițiativa are loc pentru a zecea oară la nivel mondial și este primul an în care se desfășoară în Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat de  UN Women, Bursa de Valori a Moldovei și Corporația Financiară Internațională. De-a lungul ultimilor 10 ani, ceremonia a devenit simbolul solidarității și al unui apel la acțiune pentru bursele de valori din întreaga lume, pledând pentru diversitate și incluziune în acest sector, transmite IPN

Președinte al Bursei de Valori a Moldovei, Tudor Muravschi, a precizat că ediția din acest an se desfășoară cu genericul: „Să investim în femei pentru accelera progresul”. Și în opinia sa, procesul de investire în femei trebuie să cuprindă toate etapele de dezvoltare personală, începând cu procesul de educație și continuând cu procesul formare profesională. „Prin asigurarea accesului la educația de calitate pentru fete și femei se oferă acel instrument necesar pentru dezvoltarea abilităților și atingerea potențialului maxim al acestora. De asemenea, asigurarea egalității de oportunități profesionale și crearea unui mediu profesionist echitabil din punct de vedere al apartenenței de gen reprezintă acel fundament sustenabil pentru crearea unei societăți inclusive și a unei economii reziliente. Prin urmare, este important să recunoaștem și să sprijinim femeile în carierile lor, în special în domeniile în care acestea sunt subreprezentate”, a precizat Tudor Muravschi.

Galina Cicanci, manageră de țară, Corporația Financiară Internațională, a menționat că acest eveniment marchează tradițional importanța egalității de gen și participării femeilor în sectorul privat. Potrivit ei, deseori participarea femeilor în sectorul privat este subevaluată. Femeile au mai puțin acces la oportunități de angajare, au acces la mai puțin capital pentru a-și dezvolta afacerile, dar și venituri mai mici pentru a investi în viitor.

„În Moldova, rata de participare a femeilor la forța de muncă este circa 38% și este sub nivelul participării bărbaților. Din păcate, responsabilitățile de îngrijire în familie și munca neplătită acasă este o piedică pentru atragerea femeilor mai activ în afaceri, dar și în cariera profesională. Totodată, diferența salarială, atunci când ele sunt angajate, față de veniturile bărbaților, este de circa 15-17% în Moldova”, a mai spus Galina Cicanci.