logo

Moldova riscă să ajungă în incapacitate de a menține sistemul de protecție socială, expert


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-risca-sa-ajunga-in-incapacitate-de-a-mentine-7966_1095031.html

Aspectul demografic pune presiune enormă pe sistemul de pensionare al Republicii Moldova. Oamenii, după ani buni de muncă, se pensionează, sperând că pensia le va aduce un trai decent, dar acest lucru nu se întâmplă. Una dintre explicații este presiunea demografică. Sunt mulți bătrâni, dar nu sunt tineri care să lucreze pentru a le oferi o pensie decentă. Constatările aparțin expertului în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, transmite IPN.

Potrivit economistului, îmbătrânirea activă a populației Republicii Moldova are loc din mai multe motive, printre care și faptul că speranța de viață a oamenilor crește, iar natalitatea este în scădere. În prezent se înregistrează cel mai scăzut nivel al natalității din istoria țării, sporul natural fiind negativ.

Economistul declară că presiunea pe sistemul de pensii este unul enorm. În 1990 erau 1 milion și 510 mii de oameni care munceau pentru 580 de mii de pensionari. Raportul era de aproape 3 angajați la un pensionar. După, a urmat o scădere dramatică a numărului de lucrători, ca în anul 2000 a ajuns la 697 de mii de angajați la 518 mii de pensionari. A urmat o continuă scădere, iar în 2010 s-a ajuns la 598 de muncitori pentru 461 de mii de pensionari. După 2010 și până în 2022, în Republica Moldova, numărul angajaților practic a rămas stabil, circa 600 de mii. Numărul pensionarilor a crescut de la 461 de mii în 2010 la 525 de mii în 2022.

„Ca rezultat, astăzi avem 1,2 lucrători la un pensionar. Însă, pe lângă pensionarii după limita de vârstă, mai sunt și alte grupuri de pensionari. Astfel, presiunea pentru angajații din sectorul real al economiei este și mai mare”, precizează Veaceslav Ioniță.

Expertul a menționat că în 2010 au fost 872 de mii de tineri apți de muncă care au intrat în câmpul muncii și 460 de mii de persoane de peste 60 de ani care au ieșit din câmpul muncii. La începutul anului curent, numărul persoanelor de peste 60 de ani era de 593 de mii, iar al tinerilor apți de muncă în jur de 600 de mii. Astfel, se estimează că în 2023 numărul persoanelor care intră în câmpul muncii va fi mai mic decât a celor care se vor pensiona. „Noi suntem practic în imposibilitatea menținerii sistemul actual de pensionare cu resursele proprii. Pe de o parte se nasc mai puțini copii, iar pe de altă parte tinerii pleacă peste hotare”, atenționează expertul.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, în condițiile în care în Republice Moldova gradul de îmbătrânire al populației crește constant și se apropie de 25%, din cauza migrației populației, în special a celei tinere, nu mai poate fi întreținut sistemul de protecție socială, astfel acest lucru se face din contul cheltuielilor menite să dezvolte țara. Dacă nu vor fi identificate măsuri de menținere a populației acasă, nemaivorbind de întoarcerea celor plecați, Republica Moldova riscă să ajungă în incapacitatea de a menține sistemul de protecție socială. „Migrația populației creează multe probleme, iar una dintre ele este incapacitatea de a dezvolta țara, deoarece suntem nevoiți să dăm banii pe care îi avem pentru plata pensiilor și a altor tipuri de prestații și alocații sociale”, a conchis expertul.