logo

Moldova pune la dispoziția României peste 200 de aplicații folosite în serviciile publice


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-pune-la-dispozitia-romaniei-peste-200-de-aplicatii-7967_1092174.html

Peste 200 de aplicații informatice folosite în serviciile publice din Republica Moldova vor fi puse gratuit la dispoziția României. Guvernele celor două țări au semnat un memorandum în acest sens, transmite IPN.

„Avem pus la dispoziție un mediu de testare pentru aceste aplicații din Republica Moldova, unde ele vor fi supuse tuturor testelor, tuturor rigorilor din piața românească din sectorul public ca securitate cibernetică, din punct de vedere a scalării lor la o piață mult mai mare totuși, Romania față de Republica Moldova, și în următoarele 6 luni vom vedea și primele beneficii, primele soluții informatice pe care le vom putea translata la nivelul României”, a declarat ministrul român al digitalizării, Sebastian Burduja, citat de Vocea Basarabiei în pagina online.

În luna august, Sebastian Burduja spunea că Republica Moldova este „la ani lumină” faţă de România în privinţa digitalizării instituţiilor statului şi că a reuşit acest lucru printr-un program al Băncii Mondiale ce a fost implementat în 10 ani. Ministrul român al digitalizării a explicat faptul că anterior a efectuat o vizită în Republica Moldova pentru a lua modelul din această ţară în ceea ce privește digitalizarea. El a precizat că în Republica Moldova aproape orice serviciu public poate fi accesat online.