Moldova nu învaţă din propriile greşeli-condamnări la CEDO, consideră directorul executiv al CREDO. Analiză IPN

Nu este cazul să dăm vina doar pe justiţie pentru frecventele cazuri de condamnare a R. Moldova de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), consideră Sergiu Ostaf, directorul executiv al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CREDO). Deşi există erori sistemice şi în sistemul judecătoresc, situaţia este mai complexă, condamnarea frecventă a Moldovei fiind determinată de câţiva factori în ansamblul lor, spune el pentru [Info-Prim Neo]. O bună parte din cazuri îşi au originea încă din perioada anilor 2000-2003 când situaţia era mult mai problematică, din cauza politicilor existente în perioadele precedente sub aspectul executării deciziilor judiciare, a condiţiilor de detenţie, a libertăţii de exprimare, etc., susţine Sergiu Ostaf. Conform lui, cazurile care sunt actualmente examinate de CEDO au o vechime de cel puţin 3 ani, cu unele excepţii. Expertul susţine că motivele esenţiale ale apariţiei cazurilor la CEDO sunt: a) calitatea politicilor (normele legale privitor la drepturile prevăzute de CEDO, practica de implementare a drepturilor), capacitatea justiţiei de a gestiona punctele vulnerabile; b) sistemul judecătoresc dar şi al justiţiei în întregime este prea vulnerabil şi neconsolidat. Ostaf oferă câteva explicaţii la această stare de lucruri. Potrivit lui, corpul judecătoresc, în special cel din topul sistemului este cu mentalitate veche, managementul sistemului este defectuos şi neprofesionist la nivelul de instanţă dar şi la nivelul de autoorganizare. Pregătirea profesională a judecătorilor, privitor la CEDO, precum şi evaluarea multidisciplinară a cazurilor şi consecinţelor, lasă mult de dorit, iar calitatea deciziilor, chiar la procedee de lucru şi expunere a dosarelor este depăşită moral şi tehnologic, susţine Ostaf. Potrivit lui Ostaf, Moldova nu învaţă din politicile bune din Europa, dar nici din propriile greşeli-condamnări la CEDO. Însuşirea învăţămintelor este o sarcina comună a Sistemului judecătoresc (Curtea Supremă, Asociaţia judecătorilor, Comisia juridică şi comisia pentru drepturile omului în cadrul Parlamentului şi, în special, a Ministerul Justitiei). Spre exemplu, după cazul „Busuioc v/s R. Moldova” din 2005 (sancţionarea pentru opinii), Parlamentul, posibil la iniţiativa Ministerului Justiţiei, ar fi trebuit să modifice imediat Codul Civil care nu este suficient de clar în acest sens, iar Ministerul Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii ar fi trebuit să convoace o serie de seminare pentru a explica semnificaţia cazului. Curtea Supremă de Justiţie ar fi trebuit să examineze şi să facă concluzii pe toate dosarele recente care ar fi putut cauza probleme similare. Un alt caz relevant este „Ziliberberg v/s R. Moldova” din 2005 (prezenţa obligatorie şi dreptul de a pleda în autoapărare în cazurile administrative). Codul de contravenţii administrative, deşi prevede sancţiuni financiare şi arestul administrativ, nu garantează temeinic drepturile procedurale. Din momentul pronunţării deciziei, statul doar satisface financiar cerinţele petiţionarului dar nu modifică şi nu îmbunătăţeşte prevederile Codului administrativ, practica de garantare a drepturilor procedurale, etc. Sergiu Ostaf consideră că unele acţiuni întreprinse recent de autorităţile moldovene pentru responzabilizarea instanţelor judecătoreşti, ar putea avea efecte duble, inclusiv nedorite. Astfel modificările în legislaţie, care permit sancţionarea judecătorilor, deciziile cărora au condus la condamnarea RM de către CEDO, ar putea avea consecinţe negative ce ar depăşi aşteptările pozitive. S-a dorit de fapt, responsabilizarea judecătorilor pentru deciziile luate, folosind o pârghie economică, financiară. În realitate, spune Sergiu Ostaf, se creează o situaţie de constrângere şi de presiune asupra judecătorilor şi a întregului sistem judiciar. De exemplu, unele legi ar putea să nu fie în conformitate cu prevederile CEDO sau să nu existe vreun precedent relevant la CEDO şi în aceste condiţii dosarele respective ar putea fi invocate pentru a exercita presiunea asupra judecătorilor. Noile prevederi legislative au justificare doar în cazul când se demonstrează existenţa unui scop premeditat maliţios din partea judecătorului. Directorul CREDO consideră că practica ţărilor europene oferă modele de politici alternative pentru realizarea aceloraşi obiective, inclusiv: 1) îmbunătăţirea sistematică a normelor legislative vulnerabile; 2) instruirea profesională a judecătorilor; 3) punerea la dispoziţia fiecărui judecător a bazei de date (asistenţa de conţinut) cu deciziile judiciare de la CEDO, 4) mesajele clare constructive şi pozitive din partea politicului şi autorităţilor sistemului justiţiei. [NOTĂ IPN:] Până în prezent R. Moldova a fost condamnată în 34 de cazuri de către CEDO, dintre care 14 în anul 2005.