Analiză IPN Summitul de la Vilnius a produs efecte importante pentru soarta Republicii Moldova şi a cetăţenilor săi. Summitul a oferit noi şanse, dar a generat pericole noi şi a reanimat pericole vechi pentru parcursul european al ţării. Care dintre cele două scenarii de evoluţie a situaţiei post Vilnius vor învinge?.
Ce s-a produs la Vilnius?
Prin ceea ce s-a petrecut la Summitul de la Vilnius, Republica Moldova a dat unul din primele semnale clare şi reale că este decisă să înceapă încetarea oscilărilor în procesul de căutare de sine. Practic, în toţi cei 22 de ani de independenţă ea s-a frământat între Est şi Vest, între Trecut şi Viitor, între naţionalism şi internaţionalism înţeles în mod diferit, între limba moldovenească şi limba română... Anume aceste pendulări, cu revenirea obligatorie şi regulată în acelaşi punct, nu-i permit Moldovei să-şi aşeze soarta pe temelii solide care să garanteze şi cetăţenilor săi standarde de viaţă decentă.
Motivele oscilărilor sunt multe şi diferite, legate preponderent de aflarea populaţiei locale, timp de vreme îndelungată, sub influenţa multor şi diferitor factori politici şi geopolitici externi, ultima experienţă acumulată în spaţiul sovietic, ermetic închis şi puternic ideologizat, lăsând o amprentă greu de stres.
Astfel, pe parcursul perioadei de independenţă, moldovenii au oscilat între două modele de viaţă - cel Occidental şi cel Răsăritean - în funcţie de guvernările pe care le-a ales. Mai mult, în interiorul unei singure perioade de guvernare comunistă, Republica Moldova a trecut, în mod „firesc” pentru ea, de la opţiunea categoric pro-estică la cea tot atât de categorică, pro-vestică. Şi mai mult, în aceeaşi perioadă, moldovenii, aşa puţini ca număr, teritoriu şi potenţial economic, s-au ambiţionat să vorbească şi despre un model propriu, moldovenesc, de dezvoltare în această lume dirijată puternic de fenomenul globalizării.
Se pare că, la Vilnius, o parte dintre moldoveni, uşor peste jumătate dintre ei, o parte din clasa lor politică, ceva mai mult de uşor peste jumătate, au declarat că sunt gata să facă o alegere definitivă în favoarea unui anumit model de viaţă, cel occidental. Şi se pare că au fost crezuţi. O impresie de agrement în acest sens lasă momentul parafării Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.
De aici încolo, contează, dacă partea de societate şi de politicieni care au adus ţara până la „Vilnius”, vor avea interesul, capacitatea şi sinceritatea de a fi consecvenţi, precum şi de câţi părtaşi vor reuşi să-şi facă dintre cei care nu cred sau încă nu cred în perspectiva europeană a ţării în care trăiesc. Termenul acestui test pentru actualii pro-europeni este 30 noiembrie 2014, data anunţată pentru alegerile parlamentare ordinare, de rezultatele cărora va depinde în mod decisiv ireversibilitatea sau, din contra, deturnarea cursului european al ţării. Aceeaşi miză şi acelaşi termen îl au şi forţele politice care îşi doresc orientarea euro-asiatică a Republicii Moldova.
Ce s-a mai produs la Vilnius?
Acordul semnat la Vilnius a formulat în mod oficial, pentru prima dată în perioada de frământări a Republicii Moldova, un mecanism viabil de depăşire a acestei stări de incertitudine. Aceasta pentru că mecanismul cuprinde toate etapele şi toate elementele necesare unui proces de transformare profundă a unei societăţi: scop, obiective şi activităţi clare, instituţii responsabile, experienţă confirmată, mecanisme sigure de control, termeni de realizare şi, principalul, surse financiare suficiente pentru asigurarea tuturor elementelor numite mai sus. Aproape nimic dintre acestea nu poate oferi societăţii moldoveneşti cealaltă opţiune, euro-asiatică, pentru că ea însăşi încă nu le are, iar mult vehiculata Uniune Euro-Asiatică nu există în realitate şi, pentru a exista cândva, ea însăşi va avea nevoie, în viitor, de scopuri, obiective şi activităţi clar formulate, instituţii responsabile,experienţă confirmată, mecanisme sigure de control şi, principalul, de surse financiare suficiente, pe care promotorii ideii nu le au şi nu ne spun, dacă, de unde şi când le vor avea. Uniunea Europeană are deja toate acestea şi deja le oferă moldovenilor, şi nu doar moldovenilor, în calitate de platformă pentru atingerea unor standarde de viaţă afirmate şi verificate în timp.
Dar cel mai sesizabil lucru care s-a produs la Vilnius nici măcar nu ţine de Acordul de Asociere la modul direct. În contextul Summitului, a fost anunţată decizia Comisiei Europene de a propune instanţelor abilitate ridicarea regimului de vize pentru toţi moldoveni care, datorită anumitor circumstanţe obiective şi subiective, se poate întâmpla foarte şi foarte repede. Această mobilitate generală şi nestingherită a moldovenilor în spaţiul european poate şi va contribui neapărat la deschiderea ochilor şi minţilor cetăţenilor acestei ţări, inclusiv în ceea ce priveşte potenţialul de realizare a celor două opţiuni – europeană şi euro-asiatică. Haideţi să ne amintim de perioada sovietică nu chiar îndepărtată, când impresia şi chiar convingerile noastre că trăim în cea mai bogată şi mai liberă ţară din lume, se spulberau imediat ce treceam hotarul, dacă se întâmpla minunea măcar o dată în viaţă, nici măcar în Franţa, Germania sau America, ci în Iugoslavia sau chiar în Bulgaria socialistă. Cei care vor prinde gustul şi vor aprecia utilitatea, pentru sine şi/sau pentru membrii familiei, a liberei circulaţii în Europa, vor fi mai puţin motivaţi să piardă această posibilitate, dacă vor admite venirea la guvernarea Republicii Moldova a unor forţe politice capabile să deturneze cursul european al ţării. Pericolul este unul real pentru fiecare dintre noi, pentru că Europa dă acum acceptul pentru libera circulaţie, dar tot ea poate să retragă acest drept, dacă o vom sili.
Ce se poate întâmpla după Vilnius?
În lini mari, scenarii post-Vilnius sunt doar două: Semnarea Acordului de Asociere în 2014, cu menţinerea cursului european al ţării, sau deturnarea cursului european până sau după semnarea respectivului Acord. Ucraina, de exemplu, a mers mai degrabă pe cel de al doilea scenariu decât pe primul. Şi aceasta s-a întâmplat în chiar cel de-al 12-lea ceas.
Scenariul optimist
Scenariul optimist se poate realiza în condiţiile când partidele din cadrul Coaliţiei de guvernământ, precum şi partea societăţii care sprijină opţiunea europeană vor reuşi să realizeze, dar şi să promoveze în faţa celeilalte părţi a societăţii, anumite acţiuni care să demonstreze prioritatea opţiunii europene în raport cu alte opţiuni: euro-asiatică sau conservarea lucrurile aşa cum sunt acum în societatea moldovenească. Aceste acţiuni sunt prevăzute şi de Acordul de Asociere, se referă la corupţie şi justiţie, iar lumea trebuie să simtă schimbări în aceste domenii în timp util. Sunt lucruri care, direct sau indirect, îi afectează pe toţi cetăţenii ţării şi influenţează situaţia, direct sau indirect, în toate sferele vieţii. În plus, în anul care a mai rămas, urmează să se ajungă în fiecare sat, până la fiecare om, cu proiecte deja realizate, inclusiv din fonduri europene, prin care să se facă viaţa mai bună. Dar în fiecare sat şi până la fiecare om
Da, combaterea corupţiei şi reaşezarea justiţiei sunt lucruri extrem de greu de realizat, mai ales într-un an electoral. Dar, noutatea situaţiei face că partidelor de la guvernare le este convenabil şi chiar sunt impuse de circumstanţe să demonstreze rezultate reale. Aceasta pentru că doar realizările reale, inclusiv şi în special, în cele două domenii, le permit să vină în faţa alegătorului, în noiembrie 2014, după un nou mandat. Alt as electoral mai puternic, din mâneca sau din afara mânecii, ele nu au şi nu au de unde avea. Mai mult, cele trei partide, PLDM, PDM şi PLR, chiar dacă au pondere diferită în societate, sunt impuse să meargă în faţa alegătorului împreună. Pentru că separat nu au cum să obţină performanţe în ceea ce contează cu adevărat pentru alegători. Şi pentru că separat, spun sondajele, nu au cum să câştige alegerile în faţa rivalului principal – PCRM. Şi, apropo, pentru că şi ele fac parte din acel mecanism, creat prin Acordul de Asociere, şi care nu le permite să se comporte altfel, decât aşa cum este prestabilit, chiar dacă instinctele şi interesele de partid şi personale se opun acestor reguli. În anul ce vine, arbitrii vor fi nu doar europenii, care dau sau nu dau bani în funcţie de rezultate, dar şi alegătorul, la sfârşit de noiembrie 2014. Din aceleaşi considerente şi prin acelaşi mecanism partidele de la guvernare sunt obligate să menţină stabilitatea politică în ţară, cel puţin până în chiar ziua alegerilor
Scenariul pesimist
Scenariul pesimist se poate realiza doar în cazul în care situaţia politică se destabilizează serios, fără sau, Doamne fereşte, cu vărsări de sânge. Detaliul despre vărsările de sânge este relevant pentru a arăta că acum orientarea europeană a ţării poate fi deturnată doar în urma unor crize politice de proporţii şi nu a unor oricare crize. Însă această condiţie unică are atâtea eventuale şi posibile surse, încă unii experţi îi dau acestui scenariu pesimist 50 la sută şi chiar mai mult pentru realizare. Sursele de pericol pot fi interne şi externe, în raport cu teritoriul ţării, dar pot fi interne şi externe, în raport cu Coaliţia Pro Europeană.
Pentru a exemplifica pericolele cate pot veni din prima categorie de surse, ne putem aminti de ziua de 2 martie 1992, când Republica Moldova a aderat la Organizaţia Naţiunilor Unite. Atunci anume acest pas îi legitima Moldovei pe deplin statutul de Ţară Independentă. Declanşarea conflictului armat de pe Nistru anume în această zi a fost un act bine calculat pentru a demonstra autorităţilor constituţionale, dar şi comunităţii internaţionale că chestiunea independenţei Moldovei se decide nu doar la Chişinău. Consecinţele acelei zile rămân să ştirbească şi astăzi independenţa şi integritatea teritorială a ţării. La Vilnius, Republica Moldova, pentru prima dată în istoria sa, a pretins la modul oficial la statutul de Ţară Independentă, dar şi Europeană şi ea a obţinut acest statut prin Acordul parafat la Vilnius.
Trebuie să-i mulţumim mult opoziţiei moldoveneşti, reprezentată în special de către PCRM că, pentru data de 29 noiembrie 2013, nu i-a dat în cap un scenariu similar cu cel din 2 martie 1992. Sau, dacă i-a dat în cap, a refuzat să-l pună în aplicare. Sau că nu a acceptat un astfel de scenariu, dacă a vrut cineva să-l realizeze cu mâinile ei. Trebuie să recunoaştem că o astfel de variantă a circulat prin aer în contextul transferării bruşte a acţiunilor de protest cu multă lume participantă din preajma clădiri Guvernului, în faţa sediului Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău. Noua locaţie a protestelor este un spaţiu extrem de îngust, nefavorabil pentru menţinerea situaţiei sub control de către organizatori sub aspectul ordinii publice, dar foarte favorabil pentru tot felul de provocări cu efecte până la dezastruoase. Aprecierea trebuie să fie şi mai mare, în contextul evenimentelor violente din Ucraina din ultimele zile.
Pericolele din cea de a doua categorie, care pot genera crize politice de proporţii, pot veni din afara sau din chiar sânul Coaliţiei de guvernământ. Şi unele, şi altele vor ţinti dezbinarea în cadrul Coaliţiei sau/şi în interiorul fiecărei componente. Vor fi puse în funcţie diferite tehnologii, de către diferiţi actori interni şi externi, care vor urmării reanimarea stărilor de spirit beligerante între cele trei componente ale Coaliţiei, dar şi alimentarea stărilor de concurenţă între liderii celor trei formaţiuni, inclusiv în interiorul partidelor. Semne reale de asemenea natură există deja, lansate atât din afara coaliţiei, cât şi din interior. S-ar putea ca promotorii acestor scenarii să se şi declare pro-europeni şi pro integrare europeană a Republicii Moldova. Contează însă efectul. O eventuală criză politică mare înseamnă în mod automat deturnarea cursului european în condiţiile avantajului electoral al PCRM.
Summitul de la Vilnius a recunoscut statutul de ţară europeană a Republicii Moldova, dar urmează să ajungem cu acest statut valabil cel puţin până la Summitul de la Riga din 2015.
Valeriu Vasilică, IPN
