Directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, susține că Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent. Potrivit lui, țara se confruntă cu pericole deosebite pentru securitatea națională, care necesită luarea unor măsuri sigure. Și estimările făcute în cadrul verificărilor operative arată că sumele alocate de Federația Rusă pentru destabilizarea Republicii Moldova depășește un miliard de lei, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, directorul SIS a declarat că războiul hibrid al Federației Ruse în Moldova și al unor grupări criminale transfrontaliere s-a intensificat în 2022. Mai exact, s-a manifestat prin tentativă de răsturnare a ordinii constituționale și de preluare a puterii prin violență, precum și prin amplificarea tendințelor radicale de natură separatistă în zona de sud a țării. Este vorba și despre interferența Rusiei în procesul electoral, propagandă, dar și exploatarea elementelor de crimă organizată prin alterarea procesului electoral și democratic.
Potrivit lui Alexandru Musteața, datele operative și analitice ale SIS arată că înlăturarea violentă a guvernării și preluarea puterii ar fi fost pusă la cale de către grupări criminale subordonate altor țări. „Autorii acestui scenariu pe teritoriul Republicii Moldova au fost stabiliți a fi exponenți ai grupului criminal organizat condus de Ilan Șor, persoană inclusă în lista de sancțiuni internaționale și condamnată la 15 ani privațiune de libertate (în Republica Moldova, n.r.). Grupul criminal organizat activează sub acoperirea mai multor proiecte politice”, a notat directorul SIS.
SIS, împreună cu Inspectoratul General al Poliției, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție au documentat oferirea de către un partid politic care participă la alegerile locale din 5 noiembrie și care este controlat de Ilan Șor a fondurilor financiare în proporții deosebit de mari de proveniență externă. „Toate aceste metode sunt implementate prin intermediul lui Ilan Șor, care a creat un grup criminal organizat dintr-o rețea de deputați, funcționari publici, reprezentanți ai mediului de afaceri, jurnaliști, lideri politici și de opinie, și care finanțează ilegală partide politice”, precizează Alexandru Musteața.
Potrivit lui, investigațiile demonstrează cât de grav și de amploare este fenomenul de corupție politică la scară națională. Coruperea procesului electoral are loc în toate localitățile din țară. Oamenii legii au documentate peste 160 de volume de dosare penale, dintre care 63 au fost trimise în judecată. Totodată, doar în ultimele luni, au fost identificate și documentate peste 90 de milioane de lei destinați coruperii alegătorilor, concurenților electorali și finanțării ilegale a campaniei electorale.