Republica Moldova a ajuns la al 22-lea an de independenţă. Agenţia IPN şi-a propus să reflecte în mai multe materiale care au fost reuşitele şi nereuşitele în dezvoltarea ţării. Reprezentanţi ai guvernării actuale, experţi, foşti şi actuali politicieni îşi expun viziunea privind paşii făcuţi de Moldova de la 27 august 1991 şi până acum.
---
Material din ciclul IPN „Moldova 22. Paşi înainte şi paşi înapoi”, cu ocazia Zilei Independenţei
Copilăria are un sens aparte în viaţa fiecărui om. Despre copilărie scriu poeţii, cântă interpreţii. Despre „Moldova copilăriei mele” am discutat cu interpreta de muzică populară, Maria Iliuţ, copil până la Independenţă, mămică după Independenţă şi, mai nou, bunică a unui „omuleţ”, după cum îi zice ea, care-i poartă numele.
Fugeam în creierul munţilor ca să scap de griji
În perioada sovietică copilul era parcă mai chinuit, spune interpreta, dar asta l-a făcut mai puternic. Nici nu era posibil să fie altfel, aşa era specificul acelui regim, trebuia să munceşti, alternativă nu era. Maria Iliuţ îşi aminteşte destul de bine acele vremuri. Născută într-un sat moldovenesc din Ucraina, situat la poalele Carpaţilor, crestele muntoase le vedea mai des decât casa părintească, căci de la 5 ani copiii erau încadraţi în muncile câmpului sau erau trimişi în munţi la păscut vitele. „În timpul copilăriei mele credeam că sunt prea obijduită, prea chinuită şi muncită. Fugeam în creierul munţilor ca să scap de griji”, spune interpreta.
Se trezea în zorii zilei, în rând cu părinţii, lua o bucată de mămăligă şi pleca în munţi cu vitele la păşune. Mămăliga o împărţea cu alţi copiii. O mâncau cu mure sau pomuşoare adunate de prin păduri sau munţi, satul de baştină al interpretei fiind unul care se slăveşte cu un relief muntos, dar totodată şi înconjurat de păduri. Era un deal înalt în sat, îşi aminteşte Maria Iliuţ, lua cea mai lungă scară din mahala, fugea la dealul care „uneşte cerul cu pământul” şi zicea că se urcă la cer, acest lucru fiind ca un joc de alinare pentru majoritatea copiilor din sat. Alte jocuri de cât cele tradiţionale, de-a v-aţi ascunselea, călimara sau războiul, nici nu erau. Jucăriile erau cele confecţionate.
Toată ziua copiii participau la muncile casnice, iar seara până târziu se adunau în mahala şi îşi continuau mersul firesc al copilăriei. „Ne prăpădeam la scăldat, la furat cireşe”, îşi aminteşte interpreta. Până în 90, copiii erau mai responsabili, spune ea. Astăzi copiii sunt practic despărţiţi de natură. „Noi atâtea am deprins acasă, părinţii ne spuneau să nu călcăm o furnică pentru că şi ea se grăbeşte la copilaşii ei să le ducă de mâncare, să nu stricăm vre-un cuib de rândunică, că atunci moare mama, să nu rănim broscuţele”, spune Maria Iliuţ. Faptul că a crescut cu portul moldovenesc, cu muzica tradiţională, a influenţat-o.
Anii 90 au venit cu o răsturnare de situaţie
Anii 90 au prins-o pe interpretă în calitate de mămică. Aceşti ani nu-i poate caracteriza decât ca o perioadă de trecere de la un fel de a fi a copilului, la altul. Dacă o perioadă bună de timp, în perioada sovietică, nu se schimba nimic, oamenii aveau aceleaşi activităţi, copiii aceleaşi jocuri, aceleaşi posibilităţi la învăţământ, sănătate, fără a se schimba ceva esenţial, după proclamarea independenţei, copiii, încet-încet, au început a vedea pe masa de sărbătoare mai multe dulciuri şi mai multe jucării.
Totuşi, copilăria în sat nu se poate compara cu cea din oraş, crede Maria Iliuţ. Copilul la sat dintotdeauna a crescut mai descurcăreţ şi responsabil. Acolo este integrat în diferite activităţi care contribuie la dezvoltarea sa. Fiul Mariei Iliuţ vacanţele şi le petrecea la ţară. „Încercam de fiecare dată, în fiecare vacanţă, să-l dau la ţară, să fie mai aproape de natură, să obişnuiască să aibă grijă de cineva. Şi el azi cu drag îşi aminteşte de prietenii şi colegii lui de atunci, ce făceau”, spune Maria Iliuţ. Perioada de după 1995 a fost una cu atenţie sporită faţă de copil. Interpreta îşi aminteşte că mereu se gândea să-i ofere mai mult copilului său, să-l lipsească de griji, să-i cumpere mai multe dulciuri, jucării. Pe atunci o bomboană pentru un copil era o bucurie mare, o sărbătoare, pe când în ultimii ani, deja după atâtea oferte, şi copilul a devenit mai cu cerinţe, în unele cazuri chiar şi obraznic.
Un factor care se pierde sunt tradiţiile populare ce ţin de urat, semănat şi colindat. Dacă în anii 90 s-au păstrat aceste obiceiuri, din 2000 au devenit mai sărace. Acum chiar şi la sate tot mai rar vezi un copil cu semănatul, colindul sau uratul. Cândva copilul aştepta cu nerăbdare sărbătorile, învăţa colinde, urături, pregătea cu câteva zile înainte costumaţia, clopoţelul.
Copilul a devenit mai ager, dar şi mai sensibil
În aceşti 22 de ani, copilul a devenit mai independent, au fost implementate şi un şir de legi care vin să-l apere, au fost formate organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale care integrează copilul în societate. Copiii pot pleca la studii în străinătate, pot călători, pot participa la diferite festivaluri-concursuri, au libertate în domeniul educaţiei, se pot afirma. Totalitatea organizaţiilor neguvernamentale care vin să protejeze drepturile copiilor asigură un pas enorm spre independenţa loc, crede interpreta.
Totodată, s-a dezvoltat şi sfera comercială, care îi permite părintelui să-şi alinte copilul cu tot mai diferite jucării, alimente, vestimentaţie şi alte lucruri. Acum să creşti un copil este mult mai scump, este o responsabilitate şi mai mare, crede interpreta. „Acum deja copilului nu i se permite să mănânce ouă decât la câteva zile, cu produsele lactate aceeaşi situaţie, pe când noi la ţară numai cu asta şi am crescut. Şi am crescut sănătoşi nu eram aşa de sensibili”, spune Maria Iliuţ.
Altă diferenţă dintre copilul de ieri şi de azi este că cel de azi este mai accelerat în gândire. „ La 1 an şi câteva luni, nepoţica mea deja ştie să se descurce la televizor, să-şi caute canalele preferate”, spune Maria Iliuţ. Noile tehnologii şi posibilităţi informaţionale, pe lângă beneficii, pot însă aduce şi deservicii copilului. Dacă un copil petrece foarte mult timp în faţa calculatorului sau a televizorului, o face în defavoarea dezvoltării sale fizice. Trebuie de urmărit să existe un echilibru în toate. „Am colegi în străinătate şi spun că acolo copiii nu privesc neîntrerupt televizorul, nu stau la calculator, Sunt prevăzute nişte limite”, subliniază interpreta.
În ultimii 6-7 ani, copiii au devenit mai promovaţi, activitatea sa de peste 30 de ani în domeniul cultural i-a permis să interacţioneze în diferite timpuri şi cu diferiţi copii. S-a înmulţit numărul de festivaluri, concursuri şi instituţii unde copiii se pot afirma şi îşi pot demonstra talentul.
Copilăria este o perioadă importantă a vieţii, când omul îşi formează personalitatea, gândirea şi atitudinea socială, iar părintele ar trebui să aleagă un comportament faţă de copilul său care să-i permită să ia de la aceşti ani tot ce e mai bun, dar, în acelaşi timp, să nu-l facă egoist s-au înrăit. Maria Iliuţ spune că, indiferent de timp şi de activităţi, copilul trebuie să fie crescut şi educat în spiritul valorilor naţionale şi patriotismului, să ştie ce este port, limbă şi valoare naţională. Aşa a fost educată ea, aşa a fost educat fiul ei şi aşa este educată nepoţica. În fiecare perioadă prin care a trecut Republica Moldova, suportând diverse schimbări, au fost şi lucruri pozitive, şi lucruri negative, însă un părinte trebuie să ştie să aleagă tot ce e mai bun pentru copilul său.
Elena Bolşenco, IPN
august, 2013
