logo

Moldova constituie un element important al securităţii şi prosperităţii regionale, ambasador


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-constituie-un-element-important-al-securitatii-si-prosperitatii-7965_1082513.html

Vizita președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, în Polonia a lăsat o impresie foarte frumoasă. După mulţi ani, a fost posibilă reluarea dialogului la nivel înalt dintre cele două ţări, care se află în aceeaşi regiune, care, chiar dacă nu au o frontieră comună, pot fi considerate ţări vecine. Preşedinţii ambelor state au putut să aibă o convorbire directă şi să treacă în revistă mai multe subiecte care se află pe agenda zilei. Viitorul Europei centrale şi orientale are de a face cu integrarea în structurile occidentale, dar totodată şi cu cooperarea bilaterală între diferite state. Sunt declaraţiile ambasadorului Republicii Polone în Republica Moldova, Bartłomiej Zdaniuk, contactat de IPN după încheierea vizitei Maia Sandu în Polonia.

„Republica Moldova se află la frontiera cu UE, cu Alianţa Nord-Atlantică, foarte aproape de noi, polonezii, şi e firesc că viitorul Republicii Moldova, prezenţa sa în diferite formate de cooperare, e una deosebită. Toţi interlocutorii doamnei Maia Sandu au reafirmat sprijinul necondiţionat al Poloniei în susţinerea Republicii Moldova pe drumul său către reformele care vor duce la înfiinţarea unui stat funcţional, care va asigura binele cetăţenilor săi. Vizita a fost una foarte reuşită, au fost restabilite contacte cu oamenii din conducerea statului şi sperăm, în viitor, să fructificăm efortul acestei vizite în mai multe proiecte pe care sperăm să le implementăm în perioada care urmează”, a spus Bartłomiej Zdaniuk.

Întrebat ce trebuie să se facă la Chișinău ca experienţa de dezvoltare a Poloniei să fie preluată cu succes, ambasadorul a menționat că, în primul rând, trebuie să fie o dorinţă de a moderniza ţara, de a o face compatibilă cu standardele internaţionale. „Cred că nu e nimic complicat, doar trebuie de ascultat ce zic oamenii, ce îşi doreşte poporul Republicii Moldova, cetățenii, care în mod clar spun că vor să trăiască într-o tară unde există perspective, condiţii de trai şi nu neapărat în străinătate. Acest lucru trebuie ascultat, în primul rând ce îşi doresc oamenii şi acest lucru e repetat de toţi, indiferent de opinii politice sau limbă vorbită. Primul efort e cel de a moderniza ţara, de a o face una atractivă pentru însişi cetăţenii Republicii Moldova. Trebuie o masă critică a oamenilor la Chişinău, în Republica Moldova, care vor dori schimbări în ţară. Noi, partenerii de dezvoltare, putem veni cu experienţa noastră, cu experţii noştri. Dar dacă nu va exista o dorinţă de a face schimbări adevărate, nu numai decorative, degeaba vorbim de cooperare. Trebui să existe o dorinţă şi, din câte am văzut, această dorinţă deja s-a manifestat prin votul oamenilor din Republica Moldova. Sigur că suveranul popor al Republicii Moldova trebuie să ia o hotărâre încotro vrea să meargă în viitorii ani”, a remarcat Bartłomiej Zdaniuk.

Cu referire la faptul prin ce Republica Moldova poate fi interesantă Poloniei, ambasadorul a afirmat că pentru Polonia e important să aibă o vecinătate stabilă şi prosperă. „Republica Moldova are un impact direct asupra stabilităţii, prosperităţii şi atractivităţii noastre. Nu ne dorim ca în vecinătatea noastră să existe ţări care au diferite provocări, probleme. Vrem ca fiecare tară din regiune să fie stabilă, predictibilă, atractivă şi abia atunci contribuim la creşterea stabilităţii în regiune, iar această stabilitate conduce şi la atractivitatea ţărilor noastre. Republica Moldova constituie un element important al securităţii şi prosperităţii regionale”, a conchis Bartłomiej Zdaniuk.

Pe parcursul zilei de 21 iunie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat prima sa vizită oficială în calitate de preşedinte în Polonia, la invitația omologului său, Andrzej Duda
.