logo

Moldova a transmis României preşedinţia OCEMN


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-a-transmis-romaniei-presedintia-ocemn-7965_1020911.html

Moldova a transmis României preşedinţia Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), pe care a deţinut-o  în ultimele 6 luni. Vicepremierul Natalia Gherman, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, i-a transmis omologului său român, Bogdan Aurescu, că este gata să ajute oricând la realizarea obiectivelor propuse, transmite IPN.

Natalia Gherman a spus, în cadrul unei conferinţe de presă, că în cele 6 luni au fost lansate mai multe proiecte. Una din priorităţi a fost de a spori dialogul cu UE. În acest sens, au fost organizate mai multe întrevederi cu comisarii europeni pe diferite domenii. Republica Moldova a promovat sporirea schimburilor economice dintre statele membre OCEMN şi UE, dar şi interacţiunea mai mare pe segmente precum sănătatea publică, turism şi cultură.

Bogdan Aurescu şi-a exprimat aprecierea deosebită faţă de faptul cum Republica Moldova şi-a realizat mandatul. Oficialul român a precizat că la ultima reuniune din cadrul preşedinţiei moldoveneşti la OCEMN au fost semnate mai multe acte, semn că organizaţiile regionale şi internaţionale pun un accent tot mai mare pe cooperarea cu Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră. Ministrul român a mai spus că din punctul său de vedere, UE este un partener natural al OCEMN iar cooperarea este benefică pentru ambele părţi.

Bogdan Aurescu a mai spus că e a 5-a oară când România preia preşedinţia OCEMN şi contează pe sprijinul tuturor partenerilor. În următoarele 6 luni, iulie-decembrie, preşedinţia OCEMN se va axa pe domenii precum promovarea turismului, pe combaterea crimei organizate, dar şi pe dezvoltarea transportului şi protecţia mediului.

Următoarea sesiune a OCEMN va avea loc la Bucureşti, în perioada 27-28 noiembrie. Organizaţia pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, creată în 1992, numără 12 state membre – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia, Serbia şi Ucraina.