logo

Moldova a recepționat peste 230 de mii de doze de vaccin Moderna


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-a-receptionat-peste-230-de-mii-de-doze-7967_1086677.html

Republica Moldova a recepționat un lot de 230 400 de doze de vaccin Moderna, oferite gratuit de Franța, prin intermediul Platformei COVAX. Dozele vor fi păstrate la depozitul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, de unde vor fi distribuite în toate centrele de vaccinare din țară, transmite IPN.

Svetlana Nicolăescu, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, a menționat la recepționarea lotului că vaccinul Moderna, donat Republicii Moldova, oferă posibilitatea de  extinde programul de imunizare și de a proteja populația de cazurile severe de COVID-19.

Marc Ivarra, însărcinat cu afaceri al Ambasadei Franței la Chișinău, a declarat că donația este o expresie concretă a angajamentului Franței, care va contribui la accelerarea campaniei de vaccinare, în condițiile în care rata de acoperire vaccinală completă în Moldova este mai mică de 30%. „Partajarea vaccinurilor COVID-19 este una dintre prioritățile guvernului francez, care este solidar cu țările afectate de pandemie și care își dorește să contribuie la accelerarea acoperirii vaccinale la nivel mondial”, a spus Marc Ivarra.

În aprilie 2021, Franța a fost prima țară care a donat doze de vaccin împotriva COVID-19 prin intermediul Mecanismului COVAX. De atunci, s-a angajat să doneze 120 de milioane de doze până la sfârșitul primului semestru al anului 2022.

Mecanismul COVAX este condus de Gavi, Alianța Vaccinurilor, Coaliția pentru Inovații în Pregătire Epidemică (CEPI) și OMS, împreună cu UNICEF, care este lider al procurărilor și livrărilor de vaccinuri. Este inițiativa globală care lucrează cu guvernele și producătorii pentru a se asigura că vaccinurile COVID-19 sunt disponibile în întreaga lume, atât pentru țările cu venituri mai mari, cât și pentru cele cu venituri mai mici.

De la începutul campaniei de vaccinare, Republica Moldova a recepționat 2 550 090 de doze de vaccin împotriva COVID-19, dintre care 816 390 doze de vaccin prin intermediul Platformei COVAX. Până în prezent, 966 337 de persoane au încheiat schema completă de vaccinare.