logo

Moldova a pierdut meciul cu Anglia


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-a-pierdut-meciul-cu-anglia-7979_1007634.html

Selecţionata de fotbal a Republicii Moldova a pierdut cu 4-0 meciul cu selecţionata Marii Britanii pe stadionul Wembley din Londra. Meciul cu Anglia s-a desfăşurat în cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2014, care va avea loc în Brazilia, transmite IPN.

Tricolorii au primit primul gol în minutul 12, iar spre sfârşitul primei reprize tabela de marcaj arăta scorul de 3-0 pentru englezi. Moldova nu a reuşit să creeze ocazii de gol. Scorul final al partidei a fost stabilit la începutul reprizei secunde, iar golurie au fost marcate de către Steven Gerrard, Rickie Lambert şi o dublă de către Danny Welbeck.

După acest meci naţionala Moldovei rămâne pe locul 5 în grupa H, iar Anglia a urcat pe primul loc. În celelalte două partide ale grupei Ucraina a bătut 9 goluri în poarta San Marino, scorul fiind de 9-0, iar Polonia a remizat cu Muntenegru, scor 1-1. În cadrul grupei H Muntenegru se clasează pe locul 2, iar Ucraina pe al 3-lea.

Următoarele meciuri ale selecţionatei Moldovei în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2014 sunt pe 11 octombrie, când naţionala joacă acasă cu San Marino, şi pe 15 octombrie meciul cu Muntenegru în deplasare.