logo

Moldova a cumpărat gaze de la opt companii din UE și de pe BRM


https://www.ipn.md/index.php/ro/moldova-a-cumparat-gaze-de-la-opt-companii-din-7966_1111674.html

În perioada aprilie-decembrie 2024, compania Energocom a cumpărat peste 8,8 milioane MWh de gaze, echivalentul a 830 de milioane metri cubi. Prețul mediu ponderat achitat este de circa 40 de euro/MWh. Cea mai mare parte din gaze a fost revândută către Moldovagaz pe platforma BRM Est, transmite IPN.

Energocom precizează că prețul de achiziție reflectă doar costul de piață, căruia ulterior i se adaugă costuri de transport și logistice.

Gazele naturale au fost achiziționate de la opt companii din UE, plus de pe BRM. Peste două treimi din volume au provenit de la entități din România: OMV Petrom, Romgaz, Engie Energy România și BRM.

Pentru procedura de achiziții au fost organizate 109 runde de licitații, respectând regulile creditului oferit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, la care au participat până la nouă competitori din Europa. 37 de runde s-au încheiat cu contracte de livrare.

Alte tranzacții s-au făcut pe Bursa Română de Mărfuri din România.

Pentru tot volumul procurat au fost folosite creditul BERD, grantul norvegian Nansen și sursele financiare ale companiei Energocom.